Consiliul Judeţean şi Primăria doresc să dea amploarea cuvenită evenimentelor desfăşurate în 13-14 noiembrie 2018, la Arad, care au precedat Marea Unire de la 1 Decembrie.
Cu acest prilej, în Anul Centenar, se organizează o serie de manifestări dedicate Marii Uniri, una dintre acestea fiind înmânarea unor distincţii celor care s-au implicat în destinele Aradului în ultimii 30 de ani. În acest sens, Consiliul Judeţean a încercat să contacteze toţi foştii consilieri judeţeni, care şi-au desfăşurat activitatea din 1992 până în prezent. Din păcate, unii dintre dumnealor nu mai sunt printre noi, iar alţii nu au putut fi contactaţi.
„Pe această cale, anunţăm că sunt invitaţi toţi consilierii judeţeni din perioada 1992-2018, inclusiv pe această cale, prin mass-media. Evenimentul are loc miercuri, 14 noiembrie, ora 17.00, în sala Palatului Cultural (Filarmonică)”, spun reprezentanţii CJA Arad.