Consiliul Judeţean Arad a fost condus până acum de şapte preşedinţi. Vezi care sunt ei!

17917594 1888382038043635 6704060998156686922 o

10.04.1992. Data la care s-a constituit Consiliul Judeţean Arad.

21.04.2017. Data la care s-au sărbătorit 25 de ani de activitate, 25 de ani de prezenţă în spaţiul administrativ arădean. Un sfert de veac de muncă, de realizări, de proiecte, de implicare în viaţa comunităţii. Şapte preşedinţi care au condus instituţia, peste 400 de persoane care au activat, de-a lungul timpului, în diferite domenii de competenţă.

Bilanţul activităţii din toţi aceşti ani a fost prezentat astăzi, în cadrul unui plen festiv, la care au participat toţi cei care, de-a lungul timpului, au făcut şi fac parte din structura de conducere a instituţiei, de la preşedinţi la vicepreşedinţi sau secretari, până la funcţionarii publici. La eveniment au fost prezenţi delegaţi din Polonia, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, parlamentari, primari, consilieri locali şi judeţeni, directori de instituţii, înalte feţe bisericeşti, preşedinţi de consilii judeţene, rectorii şi cadre didactice ai celor două universităţi arădene,  precum şi foşti şi actuali angajaţi ai instituţiei. Consiliul Judeţean a fost unul dintre artizanii dezvoltării Aradului în ultimii 25 de ani. Structură administrativă cu profesionişti de înaltă specializare, Consiliul Judeţean Arad este printre cele mai eficiente la nivel naţional în privinţa atragerii fondurilor de pre-aderare şi post-aderare puse la dispoziţie de Uniunea Europeană şi a contribuit în foarte mare măsură la deschiderea internaţională a Aradului post-revoluţionar.

Consiliul Judeţean Arad a fost condus, pe parcursul celor 25 de ani de existenţă, în ordine cronologică, de şapte preşedinţi: Dan Ivan, mandatele 1992-1996, 1996-2000, Caius Parpală, mandatul 2000-2004, Gheorghe Seculici, perioada 2004-2005, Iosif Matula 2005-2008, Nicolae Ioţcu, perioada 2008-2012 şi 2012-2015, Adrian Ţolea – 2015-2016, Iustin Cionca, din 2016 şi până la momentul actual. Fiecare dintre aceştia a condus destinele acestei instituţii şi a marcat evoluţiajudeţului, prin definirea priorităţilor în realizarea proiectelor de investiţii, construcţia infrastructurii sociale, culturale şi economice locale. Aradul a fost consistent amprentat de capacitatea de mobilizare şi viziunea administrativă a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean (CJA), de relaţia acestora cu aparatul administrativ propriu, cu primarii din judeţ şi cu primarul municipiului Arad, în decursul celor 25 de ani. De numele fiecărui preşedinte al Consiliului Judeţean Arad se leagă cel puţin un proiect major de dezvoltare locală.

În cadrul şedinţei festive, toţi cei care au luat cuvântul şi-au manifestat aprecierea faţă de activitatea Consiliului Judeţean Arad, faţă de proiectele care au fost implementate de-a lungul timpului şi faţă de modul în care au fost începute, continuate şi întărite relaţiile de colaborare cu partenerii din ţară şi străinătate.

  Cel mai mare târg de agricultură şi-a deschis porţile la Arad FOTO

Pentru a marca activitatea desfăşurată, au fost acordate plachete aniversare preşedinților şi vicepreşedinţilor CJA din perioada 1992-2017.

17917594 1888382038043635 6704060998156686922 o 18055969 1888382474710258 6542056044782093064 o 18076650 1888385868043252 7217458360451322873 o 18090581 1382333388472010 1529739363 o 18110071 1382333491805333 1936358316 o

Categorie: arad
Tags: cja, condus, importante, presedinti, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici