Coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei: Manifestaţia, precedată de mesaje care îndemnau la violenţă; protestarii paşnici nu s-au izolat de cei agresivi, care păreau organizaţi; cer scuze celor care au suferit gratuit

7489604 mediafax foto andreea

Coordonatorul operaţiunii din 10 august din Piaţa Victoriei, maiorul Laurenţiu Cazan, a declarat joi, la TVR, că manifestaţia a fost intens mediatizată şi că a fost precedată nu doar de mesaje de mobilizare, ci de mesaje care duceau la creşterea gradului de tensiune, “care îndemnau la violenţă” şi a spus că un alt specific al evenimentelor din piaţă fost acela că spre deosebire de alte dăţi, manifestanţii paşnici nu i-au mai izolat pe cei violenţi. Totodată, el a afirmat că grupurile violente păreau organizate şi că nu are ce îşi reproşa din punct de vedere tactic şi organizatoric. El a cerut scuze manifestanţilor paşnici care au avut de suferit în mod gratuit în urma intervenţiei. Întrebat dacă, având în vedere modul în care s-a desfăşurat intervenţia şi consecinţele, ia în calcul demisia, maiorul Laurenţiu Cazan a răspuns că nu a luat o decizie în acest sens şi că ia în calcul toate variantele. De asemenea, el a spus că că procurorul militar care a asitat la evenimente i-a fost prezentat de un coleg şi a stat în zona pieţei de la ora 17:00 până în jurul orei 4:00, când acţiunea s-a încheiat. Maiorul a mai spus că nu au fost folosite toate grenadele pe care le-au avut la dispoziţie şi că la acţiune a participat aproximativ 1.000 de jandarmi. El a reluat precizarea conform căreia substanţele utilizate au fost achiziţionate de la firme specializate, care au aviz pentru comerţul cu astfel de produse, despre care a susţinut că nu prezintă risc pentru populaţie, fiind folosite inclusiv de jandarmi în timpul exerciţiilor de pregătire.

“Intervenţia a fost oportună, a fost exact atunci când a trebuit să fie, dacă au fost aspecte cu o violenţă exacerbată, eu personal, în calitate de comandant al acţiunii, îmi cer scuze faţă de ei care au suferit gratuit pe timpul intervenţiei”, a afirmat Cazan, după ce a prezentat filmul evenimentelor din Piaţa Victoriei şi modul în care au acţionat jandarmii.

“Evenimentul a fost creat în spaţiul virtual încă de la jumătatea lunii iunie şi a fost intens promovat. Nu a mai fost o mediatizare atât de importantă pentru participare, cât o mobilizare pentru creşterea gradului de tensiune, mesaje care îndemnau la violenţă”, a declarat Cazan.

El a subliniat că încă de dimineaţă au fost persoane care se mobilizau pentru a participa la eveniment, că la ora 16:00, când au apărut primele violenţe, Jandarmeria nu avea forţe foarte multe în Piaţa Victoriei.

“Lumea a început să vină masiv incepând cu 16 – 16:30. În jurul orei 17:00 Numărul protestatarilor a crescut sensibil. (,,,) Măsurile au fost luate progresiv. (…) Faţă de alte adunări publice, a fost o presiune  fantastică încă de la primele momente”, a precizat coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei, referindu-se la existenţa grupului de oameni care voiau să intre în sediul Guvernului.

Ca o particularitate a evenimentelor, el a remarcat că numărul celor violenţi era de ordinul sutelor, iar cei paşnici nu s-au disociat de ei.

“Particularitatea evenimentelor  a fost că deşi am avut un număr mai mare, de ordinul sutelor de persoane violente, oamenii nu se mai delimitau de ei”, a remarcat Cazan.

El a precizat că persoanele violente nu se aflau în primul rând de protestatari, faţă în faţă cu jandarmii, ci în eşaloanele 2 şi 3 şi că cei agresivi nu au venit în grup în piaţă, ci s-au reunit în mulţime.

“Până la ora 23:00 lucrurile s-au derulat într-o anumită manieră. Violenţele au fost progresive, în mod constant au existat violenţe împotriva forţelor de jandarmerie. (…) Ulterior, în eşaloanele 2 şi 3, mai în adâncime, am avut persoane violente. Nu au venit în grup, nu au venit organizat. Au venit aproape individual, şi-au dat întâlnire în piaţă şi de acolo acţionează. Ei nu erau în faţă, mergeau spre jumătatea pieţe,  se asigurau că au în faţă 2-3 rânduri de persoane paşnice”, a relatat Laurenţiu Cazan, care a precizat că jandarmii erau obligaţi să respingă acest atac, moment în care acţionau cu gazele lacrimogene.

“Am avut peste 20 de persoane pe care le-am extras. (…) Nu am avut un spirit al mulţimii de a se delimita de aceste acţiuni”, a adăugat maiorul Cazan, adăugând: “Din punct de veder tactic şi al organizării nu îmi reproşez nimic”.

El a ţinut să precizeze că jandarmii nu au plecat de la ideea unei intervenţii în forţă şi că “momentul declanşator a fost cel în care au avut loc violenţe”.

“Mi s-a părut că au păreau a fi organizate”, a afirmat el, adăugând că ancheta în acest caz va aduce lămuriri în legătură cu desfăşurarea evenimentelor.

Şef în Jandarmerie, coordonatorul operaţiunii din Piaţa Victoriei, întrebat despre demisie: Nu am luat o decizie, iau în calcul toate variantele

Coordonatorul operaţiunii jandarmilor de la protestele din 10 august, din Piaţa Victoriei, maiorul Laurenţiu Cazan, a declarat joi, la TVR, întrebat dacă, având în vedere modul în care acestea s-au desfăşurat şi consecinţele, ia în calcul demisia, că nu a luat o decizie în acest sens şi că ia în calcul toate variantele.

  Braconaj piscicol la Pecica

Întrebat dacă, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei, ia în calcul demisia, el a spus: “Nu am luat o decizie. (…) Iau în calcul toate variantele”.

El a ţinut să precizeze că în timpul intevenţiei nu a simţit presuni din parte superiorilor săi.

De asemenea, a precizat că nu are ce să-şi reproşeze din punct de vedere tactic şi organizatoric, însă a cerut scuze în două rânduri manifestanţilor paşnici care au suferit “în mod gratuit” ca urmare a intevrenţiei în forţă a jandarmilor.

Coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei: Procurorul militar care a asistat la acţiune mi-a fost prezentat de un coleg, a stat de la 17:00 până la 4:00

Coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei, maiorul Laurenţiu Cazan, a declarat joi, la TVR1, că procurorul militar care a asitat la evenimente i-a fost prezentat de un coleg şi a stat în zona pieţei de la ora 17:00 până în jurul orei 4:00, când acţiunea s-a încheiat.

“Mi-a fost prezentat procurorul militar, am interacţionat direct cu el”, a spus Cazan, referindu-se la prezenţa procurorului militar

El a precizat că procurorul i-a fost prezentat de către un coleg şi că procurorul a fost prezent în zona pieţei de la ora 17:00 până la terminarea misiunii, în jurul orei 4 dimineaţa.

“A stat în zona Pieţei Victoriei, în zona în care efectivele de jandarmerie au acţionat”,  spus Cazan.

În ceea ce priveşte justificarea prezenţei procurorului, deşi nu există o prevedere legală în acest sens, Laurenţiu Cazan a explicat: “Nu am avut nicio problemă, am considerat că este mai bine aşa să fie un reprezentant al Parchetulu Militar la faţa locului, că  este bine că observă cu propriile simţuri ce se întâmplă acolo”.

Cazan a menţionat că procurorul “a fost un om de bună credinţă” şi că acesta a fost prezent inclusiv în momentul în care el a avut o relaţionare directă cu principalii comandanţi de dispozitiv din faţa sediului Guvernului, când s-a pus problema că tensiunile cresc.

Procurorul militar Bogdan Pîrlog s-a aflat în Piaţa Victoriei la protestul din 10 august, pentru că se afla în drum spre domiciliu, dar, văzând ce s-a întâmplat acolo, s-a sesizat din oficiu, iar asta reiese dintr-un proces verbal înregistrat a doua zi, a transmis miercuri prim-procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu. De asemenea, acesta preciza că a rămas surprins de declaraţia făcută de Jandarmeria Capitalei, care a spus că procurorul a fost prezent în punctul de comandă începând cu ora 17.00 până dimineaţă. Corbu spunea că cei din conducerea MAI au fost dezinformaţi, asta pentru că procurorul Pîrlog a fost un “simplu observator” şi nu a făcut parte din Centrul Mobil de Comandă.

Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei: Nu am folosit toate grenadele pe care le-am avut la dispoziţie; au acţionat aproximativ 1.000 de jandarmi

Maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din 10 august, din Piaţa Victoriei, a declarat joi, la TVR, că nu au fost folosite toate grenadele pe care le-au avut la dispoziţie şi că la acţiune a participat aproximativ 1.000 de jandarmi. El a reluat precizarea conform căreia substanţele utilizate au fost achiziţionate de la firme specializate, care au aviz pentru comerţul cu astfel de produse, despre care a susţinut că nu prezintă risc pentru populaţie, fiind folosite inclusiv de jandarmi în timpul exerciţiilor de pregătire.

Întrebat câte grenade s-au foolosit, ce cantităţi de gaze lacrimogene, Cazan a evitat un răspuns, precizând doar că aceste date sunt centralizate şi că au fost folosite “mijloacele din dotarerea Jandarmeriei”.

El a spus că substanţele utilizate au fost achiziţionate de la firme de specialitate, avizate pentru comercializarea unor astfel de produse.

“Nu le-am folosit pe toate pe care le-am avut la dispoziţie, cum se vehicula”, a precizat Cazan

El a menţionat: “Această muniţie nu este letală, e în dotarea noastră, avem dreptul să o folosim. Este achiziţionată în baza anumitor criterii, cerinţe de la firme specializate, care au aviz pentru comercializarea acestor produse”.

Cazana a afirmat că aceste substanţe nu prezintă risc pentru populaţie.

“Noi le folosim şi pe timpul acţiunilor noastre de pregătire”, a argumentat el, spunând că nu a fost în intenţia jandarmilor să facă rău populaţiei.

În ceea ce priveşte efectivele care au participat la intervenţie, Cazan a estimat că este vorba despre aproximativ 1.000 de jandarmi şi a precizat că au participat inclusiv cei de la Brigada Specială, dar structura specializată în ordine publică scrie news.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: 10 august, jandarmi, manifestatie, miting

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici