Prima aventură a lui Marius Copil pe iarba londoneză ca și component al tabloului principal a fost plină de peripeții. Jocul cu Lucas Pouille (nr. 29 ATP) trebuia să se desfășoare marți seara, dar, din cauza ploilor căzute în capitala Angliei, a început de abia aseară și s-a încheiat azi.
Chiar dacă i-a luat un set francezului, cel de-al doilea, cu 6-4, în cele din urmă, arădeanul a trebuit să se recunoască învins în patru seturi. Pouille, care în acest an a răpus doi jucători din Top 10: Richard Gasquet și David Ferrer (pe acesta din urmă de două ori) a luat aseară primul set cu 6-4, iar azi ambele, cu 6-4 și 6-1.
Chiar dacă a pierdut, „Tunarul din Carpați” va primi 10 puncte ATP și un cec în valoare de 37.500 de euro pentru participarea pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon.