Cresc veniturile medicilor de familie şi din ambulatoriu

medici

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a semnat, vineri, propunerea Colegiului Medicilor din România (CMR) de majorare a veniturilor medicilor de familie şi din ambulatoriu, începând din octombrie, astfel că pentru tot anul 2016 este o creştere, în medie, de 13 la sută pe lună pentru medicii de familie şi 17 la sută pentru serviciile acordate în ambulatoriu, a declarat preşedintele CMR, Gheorghe Borcean. De asemenea, tot din 1 octombrie se aplică şi majorarea remuneraţiei pentru gărzile făcute de medici.

Propunerile Colegiului Medicilor din România au fost făcute la sfârşitul lunii iulie, la o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Radu Ţibichi.

“Atunci, Biroul executiv al CMR a propus majorarea veniturilor pentru medicii din asistenţa medicală primară, din 1 octombrie, pe care noi îi considerăm de mare importanţă pentru sistemul de sănătate. Ieri (vineri – n.r.), preşedintele CNAS mi-a spus că a semnat majorarea veniturilor, respectiv creşterea valorii punctului minim garantat per capita (pentru fiecare persoană înscrisă pe listă) şi per serviciu la medicul de familie şi per serviciu în ambulatoriu”, a explicat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, citat de News.ro.

Astfel, pentru medicii de familie, din 1 octombrie, valoarea punctului minim garantat  per capita (numar de persoane înscrise pe listă) creşte de la 4,3 lei la 4,6 lei, iar valoarea punctului minim garantat per serviciu înregistrează o creştere de la 2 lei la 2,1 lei.

La 1 iulie, majorarea per capita pentru medicul de familie a fost de la 4 lei la 4,3 lei, iar per serviciu de la 1,9 lei la 2 lei. În ambulatoriu, valoarea puctului minim garantat per serviciu a crescut de la 1,8 lei la 2 lei.

  eMAG, verificata de Consiliul Concurentei pentru posibil abuz de pozitie dominanta pe piata

Cumulate, cele două majorări de la 1 iulie şi cea de la 1 octombrie reprezintă o creştere a veniturilor lunare, în medie, cu 13 la sută pentru medicina de familie, iar pentru ambulatoriu cu 17 la sută.

Tot din acestă lună se aplică şi majorarea remuneraţiei pentru gărzile făcute de cadrele medicale, conform unei Ordonanţe de Guvern. Astfel, un rezident de anul III dintr-o unitate clinică va avea o plată netă de 257 de lei în timpul săptămânii, iar o gardă pe timpul week-endului va fi plătită cu un spor între 50% şi 100%.

sursa: www.romaniatv.net;

Categorie: arad
Tags: ambulatoriu, medici, medici de familie, pacienti, sanatate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici