843 de foști parlamentari primesc pensii speciale, numărul fiind în creștere față de anul trecut. Deși discută de reforma veniturilor „specialilor“, Coaliția nu se atinge și de banii ex-aleșilor din Legislativ.
Anul trecut, în luna mai, Curtea Constituțională lua o decizie prin care eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor era declarată neconstituțională, ceea ce a permis ca din iunie 2022 acestea să reintre în plată. Iar odată cu reintrarea în plată, și numărul pensiilor speciale a crescut treptat. Dacă în septembrie 2022, numărul acestor beneficiari era de 820, în decembrie numărul a crescut la 829, iar la începutul lunii mai numărul ajunsese la 843 de pensionari speciali, care au trecut cel puțin un mandat prin Parlament.
În prezent, 585 de foști deputați beneficiază de pensii speciale, în timp ce 258 de beneficiari sunt deputați, potrivit unor răspunsuri primite de „Adevărul” de la Cameră și de la Senat. În primele patru luni ale anului, 8 foști parlamentari și-au depus dosarul și le-a fost acceptat pentru a beneficia de pensie specială, dintre cei care au fost la Camera Deputaților. Pe de altă parte, la Senat, de la începutul anului și până la oferirea răspunsului, la începutul lunii mai, încă șase persoane își depuseseră dosarul și primiseră aprobarea pentru o pensie specială.
Repartizarea pe mandate și banii primiți
La Camera Deputaților, valoarea maximă a îndemnizației pentru limită de vârstă plătită este în cuantum brut de 12.168 lei (corespunzătoare pentru trei mandate sau mai multe ), iar valoarea minimă este în cuantum brut de 2.187 lei (corespunzătoare pentru un mandat de 28 luni). De asemenea, și la Senat pensia specială pentru un mandat scurt, cel din perioada 1990-1992, este de 2.187 de lei, însă cea mai mare este de 15.319 lei. În ceea ce privește banii oferiți, cei de la Senat au și punctat: „Facem precizarea că « cuantumul net al indemnizației pentru limita de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului»”.
În ceea ce privește senatorii, din cei 258 de foști senatori, 144 au un mandat, 55 au două mandate și 59 trei sau mai multe mandate. În cazul deputaților, 371 de aleși primesc banii pentru un singur mandat, 123 de foști parlamentari pentru două, iar 91 pentru trei sau mai multe mandate.
Susțin doar din vorbe eliminarea
„Adevărul” a luat la rând reprezentanții partidelor Coaliției, iar la capitolul vorbe, toți sunt pro-eliminare a acestor pensii. „Da, întotdeauna am susținut desființarea acestora”, a declarat Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, care a dat exemplul lui Marcel Ciolacu, care în 2020 și-a dat demisia din demnitatea de deputat, pentru a nu beneficia de pensie specială (adică să aibă încă un mandat complet).
După ce a menționat că aceste pensii nu sunt în PNRR, Oprea nu a putut da un răspuns dacă vine Coaliția cu un proiect nou: „Nu știu să vă răspund la această întrebare. Știți că au fost întotdeauna probleme pe Curtea Constituțională, bănuiesc că se găsește o formulă care să nu aibă niciun fel de problemă din punct de vedere constituțional. Știu decizia care a fost în forurile statutare ale partidului, în sensul în care nu susținem pensiile speciale ale parlamentarilor”.
„Evident”, a fost răspunsul scurt al purtătorului de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. Apoi au urmat nuanțele. „Ministerul Muncii trebuie să vină cu acest nou proiect legislativ”, a punctat Stroe, care a spus că o variantă este și modificarea celui existent. „Prima (variantă – n.r.) este modificarea celui existent, care se află în dezbatere parlamentară și unde discuțiile s-au suspendat ca să avem această analiză a Băncii Mondiale și negocierile cu Comisia Europeană sau să se depună un nou proiect”, a completat liberalul, care a subliniat că nimeni nu îl împiedică pe ministru să alăture și aceste pensii lângă cele deja incluse în proiectul blocat la Camera Deputaților.
Și UDMR a subliniat că e de acord cu eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: „Sigur că da, în condițiile în care se face o reformă asupra tuturor pensiilor speciale, sigur că da”, a explicat Seres Denes, chestor la Camera Deputaților. Însă imediat indică problema: lipsa de consens din Coaliție. „Nu depunem proiect. Asta va trebui să fie o înțelegere între partide, să vedem, să găsim o soluție adecvată. Vedeți că CCR ne-o trimite înapoi și nu am făcut nimic”, a punctat Seres Denes, care a afirmat că UDMR a vrut de la început să fie toate pensiile speciale prinse în reformă, însă alta a fost poziționarea partenerilor de guvernare.
În schimb, din Opoziție, USR a anunțat că susține punerea problemei pensiilor speciale și pe ordinea de zi de luni, dacă Puterea e de acord. Reprezentanții Uniunii, de altfel, solicită la fiecare plen comun completarea ordinii de zi cu unul dintre proiectele care stipulează eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.
Sursa adevarul