Un copil din Bacau care a fost diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic a fost transferat, in cursul serii de vineri, de la Spitalul Judetean Bacau la Spitalul de Pediatrie din Iasi, informeaza un comunicat de presa al Ministerului Sanatatii.
Potrivit DSP Bacau, copilul a manifestat boala diareica acuta cu debut in data de 4 februarie, pentru care a primit tratament antibiotic timp de 3 zile in regim ambulatoriu cu o evolutie favorabila, dar cu inrautatire a starii de sanatate in data de 18 februarie.
“Potrivit recomandarilor Ministerului Sanatatii, DSP Bacau a inceput investigatia epidemiologica efectuand inclusiv ancheta alimentara. Copilul a ajuns la Spitalul de Pediatrie Iasi cu aproximatie la ora 20:00, urmand sa fie recoltate probe pentru a se stabili clar cauza aparitiei sindromului. Ministerul Sanatatii recomanda populatiei sa asculte recomandarile medicilor cu privire la respectarea regulilor de igiena in aceasta perioada”, se spune in comunicat.
sursa: www.cronicadeiasi.ro; foto: www.max-media.ro