Cum s-au încheiat cele mai grave pandemii din istorie?

Dezvoltarea civilizațiilor umane a oferit un mediu propice răspândirii bolilor infecțioase. Tot mai mulți oameni au trăit alături de animale domestice, adesea în condiții precare de salubritate, furnizând un teren fertil epidemiilor de tot felul. Legăturile comerciale pe distanțe mari au contribuit la răspândirea acestor epidemii pe spații largi și transformarea lor în pandemii.

După ce au făcut zeci de milioane de victime, aceste pandemii au dispărut în cele din urmă. Cum s-au încheiat cele mai grave pandemii din istorie? Cele mai vechi pandemii au dispărut de la sine, după ce au făcut ravagii în rândul populației. În timp, progresul medicinei, îmbunătățirea condițiilor de igienă și programele de sănătate publică au reușit să oprească răspândirea multor boli infecțioase, notează history.com.

Ciuma lui Iustinian: A dispărut de la sine?

Prima pandemie consemnată în istorie a fost cauzată de Yersinia pestis, bacteria care provoacă ciuma sau pesta, o boală infecțioasă deosebit de contagioasă. Trei dintre cele mai mortale pandemii din istorie au fost provocate de această bacterie. Yersinia pestis infectează unele animale, în special rozătoarele, și este transmisă la oameni de purici.

Ciuma lui Iustinian a ajuns la Constantinopol în 541. Bacteria a fost transportată peste Marea Mediterană din Egipt de vasele care aduceau cereale în capitala Imperiului Bizantin. Ciuma a decimat Constantinopolul și s-a răspândit rapid în Europa, Asia, Africa de Nord și Arabia, ucigând între 25 și 50 de milioane de oameni, conform estimărilor istoricilor moderni. Deși numărul victimelor este imposibil de stabilit cu precizie, mulți istorici estimează că Ciuma lui Iustinian a ucis aproape 50% din toată populația planetei la acea dată.

Această primă pandemie de ciumă a lovit periodic mai multe zone ale Lumii Vechi și dispărut la jumătatea secolului al VIII-lea, cel mai probabil de la sine, având în vedere că oamenii nu înțelegeau cum se transmite boala și nu puteau să ia nicio măsură pentru oprirea ei, în afară de a încerca să-i evite pe cei bolnavi.

Moartea neagră: Inventarea carantinei

A doua pandemie de ciumă, provocată de aceeași bacterie, Yersinia pestis, a lovit Europa în 1347. Boala a ajuns în portul Messina din Sicilia, fiind adusă de o corabie genoveză din orașul Caffa, o colonie genoveză din Crimeea. De aici, molima s-a răspândit fulgerător în toată Europa. În numai patru ani, aproximativ o treime din populația continentului a fost ucisă de această boală.

Nici de această dată oamenii nu știau cum se transmite boala, dar au înțeles că este contagioasă. Autoritățile din orașul Ragusa (astăzi Dubrovnik) aflat la vremea respectivă sub control venețian, au instituit o perioadă de izolare de 30 de zile pentru marinarii care soseau în port, pentru a demonstra că nu sunt bolnavi. Ulterior, venețienii au mărit perioada de izolare forțată la 40 de zile (quarantino), aceasta fiind originea carantinei.

Probabil că această măsură, care se practică și în prezent în timpul epidemiilor, a contribuit la stoparea primului asalt al ciumei asupra Europei Medievale. Ulterior, molima a reapărut cu regularitate până la sfârșitul secolului al XV-lea, apoi din ce în ce mai rar până în secolul al XIX-lea.

Marea Ciumă din Londra: Izolarea bolnavilor

Ultima mare epidemie de ciumă care a lovit Anglia a avut loc în anii (1665-1666). Molima făcea deja ravagii pe continent, așa că englezii au impus carantina pentru marinarii care veneau din porturile afectate. Această măsură nu a fost însă îndeajuns. Bacteria a fost adusă cel mai probabil din Olanda. Epidemia s-a declanșat în Anglia în primăvara anului 1665. În numai 18 luni, epidemia a ucis 100.000 de oameni, aproximativ un sfert din populația Londrei la acea dată.

În timp ce aristocrația a fugit din Londra, inclusiv regele Carol al II-lea al Angliei și familia sa, autoritățile locale au încercat să ia diferite măsuri pentru a stopa răspândirea molimei. Deși la acea dată nu se știa cum se transmite ciuma, mulți bănuiau că animalele ar contribui la transmiterea bolii. Așa că autoritățile au ordonat uciderea tuturor câinilor și pisicilor din oraș. Această măsură s-a dovedit foarte neinspirată, având în vedere că ciuma era transmisă prin intermediul șobolanilor, iar câinii și pisicile puteau să țină sub control răspândirea acestor rozătoare.

Alte măsuri s-au dovedit ceva mai inspirate. Autoritățile au interzis toate evenimentele publice și au luat măsuri pentru izolarea bolnavilor în locuințele lor. Pe ușile caselor în care locuiau persoane contaminate era pictată o cruce roșie, iar noaptea treceau căruțe care colectau cadavrele. Victimele ciumei erau înhumate în gropi comune.