În luna lui Mărţişor se scrie o nouă filă a Cupei „Sportsin”. Baschetul este teritoriul în care se vor întrece, între 20-31 martie, zece unităţi de învăţământ din municipiu şi judeţ, prezente la startul ediţiei cu numărul IX a Cupei „Sportsin”. Vor păşi între panouri eleve nelegitimate din ciclul gimnazial reprezentând: Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad, Șc. Gim. „Nicolae Bălcescu” Arad, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica, Liceul cu Program Sportiv Arad, Liceul „J. G. Tajovsky” Nădlac, Şc. Gim. Ţipar, Şc. Gim. „Ioan Slavici” Şiria, Şc. Gim. „Simony Imre” Satu Nou şi Şc. Gim. Pădureni – Chişineu Criş.
Turnee la Şiria, Arad şi Pecica
Prima fază a competiţiei se va desfăşura sub forme de turnee. Primul dintre ele este programat luni, 20 martie, de la ora 10.00, la Şiria, întâlnindu-se echipele din: Ţipar, Satu Nou, Pădureni şi Şiria. Urmează grupele de la Arad (marţi, 21 martie; ora 12.00 – sala LPS) şi Pecica (vineri, 24 martie, ora 9.30), jocurile din semifinale şi finale urmând a se disputa vineri, 31 martie, de la ora 9.00, la Sala Sporturilor „Victoria”.
Premii
Organizatorii şi sponsorii – Sportsin (Călin Moga), IŞJ, DJTS, Şc. Gim. „N. Bălcescu”, BeReady, Azbest Publishing şi Medacom – vor recompensa formaţiile de pe podium cu medalii, primele cinci clasate cu trofee, iar ceilalţi participanţi cu diplome. De asemenea se vor acorda 6 statuete pentru premiile speciale (MVP, concurs libere, coşgeteră, perspectivă etc).

Tradiţie
Edițiile anterioare ale întrecerii ce a devenit una tradiţională în peisajul sportului şcolar arădean au fost câștigate de: Colegiul Naţional „D. Ţichindeal” – Pedagogic (2009, 2013, 2014 şi 2015), Şc. Gim. Satu Nou (2015 – faza judeţeană), Șc. Gen. nr. 11 „N. Bălcescu (2010 și 2011), Șc. Gen. nr. 5 – Liceul de Informatică (2012) şi Şc. Gim. „Ioan Slavici” Şiria (2016).