Curs autorizat de Specialist În Managementul Deșeurilor, la CCIA Arad

camera comert

Cursul autorizat de Specialist În Managementul Deșeurilor, revine, luna aceasta, la CCIA Arad.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 211/25.11.2011, art. 22, alin.3, deţinătorii/producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, precum şi operatorii economici autorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului pentru efectuarea operaţiunilor de colectare şi transport deşeuri „au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligaţie unei terţe persoane”.

Cursul are 25 de ore şi va fi structurat în şedinţe de câte 3 ore/zi (marţi şi joi, în intervalul orar 17:00-20:00, la sediul CCIA Arad).

Dacă participi la acest curs vei beneficia de un voucher de reducere de 25% la baza sportivă ACTIV CLUB şi în plus, la al doilea curs urmat la CCIA Arad ai 30% reducere.

Informații și înscrieri: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, strada Cloșca nr.5, tel.: 0730 188 299, 0257 208 800, e-mail: carmen.crisan@ccia-arad.ro.

Persoană de contact: Carmen Marinela Crișan – manager formare profesională.

Categorie: arad
Tags: autorizat, ccia, curs, managementul deseurilor, stiir arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici