Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au respins cererea Regelui Mihai I de suspendare a executării deciziilor emise de ANAF, după ce Majestatea Sa a contestat obligaţiile fiscale restante către bugetul de stat, în valoare de 4,1 milioane lei, decizia nefiind definitivă.
„Respinge cererea ca neîntemeiată. Dispune restituirea cauţiunii consemnate în cuantum de 18.277,88 lei, conform recipisei de consemnare CEC Bank nr. 4207015/1 din data de 31.03.2016. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în decizia Curţii de Apel.
Hotărârea instanţei are drept consecinţă faptul că Regele Mihai I poate fi executat silit, până la judecarea recursului. Într-un alt proces aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Majestatea Sa cere anularea deciziei de impunere emisă în luna mai de organele fiscale.
La data de 17 mai , Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că obligaţiile fiscale restante către bugetul de stat ale Majestăţii Sale au fost contestate, pe lista datornicilor Regele Mihai I fiind prezent cu o datorie de 4.107.135 lei.
„Obligaţiile fiscale restante către bugetul de stat ale Majestăţii Sale Regelui au fost contestate, iar în acest sens o procedură judiciară este în curs de desfăşurare”, a anunţat Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.