O copilă de 14 ani a fost găsită moartă în casa unor asistenţi maternali din Călăraşi. Minora se afla în grija unei familii după ce trăise timp de 12 ani într-un centru de plasament.
Oamenii care ar fi trebuit să îi ţină loc de părinţi au rămas înmărmuriţi când au găsit-o spânzurată. Potrivit directoarei centrului de plasament de care aparţinea, fata nu părea să aibă probleme nici acasă şi nici la şcoală.
Acum, procurorii parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi au deschis o anchetă şi încearcă să afle ce a determinat-o să recurgă la acest gest.
Ca o ironie a sorţii, anul trecut, în aceeaşi zi, tot la Călăraşi, o fată de doar 15 ani a fost violată de doi poliţişti şi abandonată pe un poligon dezafectat după ce fugise din mai multe centre de plasament din judeţ. Cei doi bărbaţi care au batjocorit-o au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv şi riscă între cinci şi doisprezece ani de închisoare pentru viol.
sursa: www.realitatea.net;