Dan Șova a fost arestat în această dimineață

Dan Sova achizitii publice ordin

Senatorul Dan Șova a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, după ce ÎCCJ a admis contestația DNA împotriva plasării acestuia în arest la domiciliu.

  • dan sova 05 a6d041b390

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, marţi dimineaţă, să admită cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a senatorul PSD Dan Şova, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Acuzat că a primit 100.000 de euro mită

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.
Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

Este acuzat și în dosarul Turceni-Rovinari

Dan Şova este acuzat şi în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.
În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Şova, care a primit 79 de voturi “pentru” şi 67 “împotrivă”, senatorii susţinând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condiţiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată în baza regulamentului şi a statutului parlamentarilor care au fost invocate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi care erau în dezacord cu prevederile Constituţiei, respectiv art. 76, alin. 2, potrivit cărora hotărârile Parlamentului (implicit cele referitoare la  încuviinţarea cererilor Justiţiei) se adoptă cu majoritatea celor prezenţi, în condiţiile de cvorum.
Votul a fost contestat la Curtea Constituţională de către PNL şi a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA. Între timp, regulamentul a fost pus în acord cu Legea fundamentală şi cu deciziile CCR.

  Marile mize ale schimbărilor din Justiţie în 2016. Prima mutare: noua conducere a CSM

Sursa: www.libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici