Plenul Parlamentului a respins, miercuri, raportul de activitate al TVR pentru anul 2016, ceea ce înseamnă că întreaga conducere a Televiziunii naționale este demisă.
Demiterea se aplică inclusiv Irinei Radu, care era președinte director general al TVR.
Raportul de activitate al SRTV pe 2016 a fost respins, miercuri, de plenul reunit, cu 203 voturilor „împotrivă” şi 74 de voturi „pentru”, fapt care a atras după sine demiterea Consiliului de Administraţie.
Parlamentarii din cadrul celor două Comisii de Cultură, din Senat și Camera Deputaților. urmează să audieze candidații pentru funcția de director general interimar.
Irina Radu, preşedintele director-general al Societăţii române de televiziune (SRTV), demisă din funcţie, miercuri, după ce raportul de activitate al televiziunii publice a fost respins de plenul reunit al Parlamentului, a declarat, pentru News.ro, că nu ştie ce a motivat această respingere, întrucât nu a primit explicaţii.
Surse Romania Libera afirmă că, de fapt, vizată de respingerea raportului de activitate nu este Irina Radu, ci Consiliul de Administrație al TVR. După demisia reprezentantului Guvernului, în acest organism ar fi intervenit un blocaj, după ce membrii rămași s-au împărțit în două tabere de câte șase. În prezent, PSD are trei membri, iar ALDE doar 1. Doi membri sunt de la PNL, iar câte unul sunt de la UDMR, PMP, minorități și președinție. De asemenea, salariații au doi reprezentanți în CA al TVR.
Prin această manevră politică, s-ar dori numirea unor noi membri ai CA, care să corespundă intereselor coaliției de guvernare PSD-ALDE scrie romanialibera.ro