Filmul românesc Frânturi de speranţă intră de 1 mai la montaj, imediat după ce filmarile abia s-au încheiat. Pentru că premiera este aşteptată, atunci 1 mai înseamnă pentru producători distracţie prin muncă. Pictorul Dan Merişca joacă în film rolul artistului plastic Eleniade care în drumul său spre succes are de-a face cu nişte personaje interesante: Contesa – interpretată de Diana Mariş Costea, o apariţie care va uimi publicul, comisarul Gabriel Voinescu – în rolul acestuia fiind Dan Stoica, muza artistului vine din Bucureşti – un rol aparte jucat de Andrada Dupu, iar prietena lui Eleniade este Sabrina – adică timişoreanca Sandra Ţepurică.
Pictorul Dan Merişca declară: “Abia aştept să văd filmul pe marile ecrane. Ştiu că mai e până atunci, adică în toamnă, dar mă bucur că o mare parte a acestui proiect este gata! Frânturi de speranţă va avea ceva de spus privitorilor. Proiectul cu acest film e mult mai complex”.
Cătălin Dupu – scenaristul şi regizorul producţiei tocmai a lansat romanul Copilărie la început de mileniu, carte care va intra în pachetul de prezentare al filmului: De ce? Pentru că arta şi educaţia merg foarte bine împreună. Iar, uimitor, Frânturi de speranţă va mai avea ceva – suspans. Atunci să-l vedem!