Defrişările ilegale, declarate oficial vulnerabilităţi ale siguranţei naţionale. Trei hectare de pădure dispar în fiecare oră în România

Defrişările ilegale de mai mari de un hectar sunt considerate oficial vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale. O lege în acest sens iniţiată de 50 de parlamentari liberali a fost promulgată sâmbătă de preşedintele Klaus Iohannis. Noile prevederi vin în condiţiile în care România pierde 3 hectare de pădure pe oră, 62 de cazuri de tăieri ilegale înregistrându-se în fiecare zi, potrivit ultimului raport Greenpeace, care a monitorizat, pe baza datelor autorităţilor, defrişările ilegale în perioada 2013 -2014.

Potrivit proiectului PNL, promulgat de preşedinte,  defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar, reducerea fără aprobări legale a consistenţei unui arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic, exploatarea fără amenajament silvic a pădurilor vor fi încadrate la vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale.

Gândul a scris că România pierde 3 hectare de pădure pe oră, 62 de cazuri de tăieri ilegale înregistrându-se în fiecare zi, potrivit datelor ultimului raport Greenpeace România, care a monitorizat, pe baza informaţiilor autorităţilor, defrişările ilegale în perioada 2013 -2014.

Potrivit cercetării Greenpeace, în perioada analizată au fost înregistrate 45.509 de cazuri de tăieri ilegale de pădure, echivalentul unei medii de 62 de cazuri/zi, în creştere de la 30 de cazuri/zi consemnate între anii 2009-2011, respectiv 50 de cazuri/zi, la nivelul anului 2012. Autorităţile au identificat, astfel, la nivel naţional, o cantitate de 1.011.892 metri cubi, asociată acestor cazuri de tăieri ilegale, adică 22 metri cubi/caz, de peste două ori mai mult decât în intervalul 2009-2011(452.842 metri cubi).

Tăierile ilegale de pădure din România din intervalul 2013-2014 au dus la prejudiciu de aproximativ 52,1 milioane de euro (230.937.047 lei).

Judeţele care au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale sunt: Argeş (5.851 cazuri, 12,85% din totalul cazurilor la nivel naţional), Bacău (3.538 cazuri, 7,77%) şi Mureş (3.351 cazuri, 7,36%). De altfel, judeţul Argeş a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale identificate de către autorităţi şi în perioada 2009-2011, respectiv 6.458 de cazuri.

  Curtea Constituţională dezbate astăzi două sesizări privind Legea votului prin corespondenţă

Per total însă, Transilvania este principala sursă de lemn pentru tăierile ilegale, aproape 80% din totalul prejudiciului creat în România, în perioada 2013-214, fiind din Cluj, Alba şi Maramureş. „La nivelul celor 3 judeţe (Cluj, Alba şi Maramureş) se înregistrează 78% din volumul de lemn tăiat ilegal la nivel naţional în perioada 2013-2014, judeţul Cluj înregistrând 37% din volumul total, Alba 23% şi Maramureş 18%. Acest lucru indică necesitatea dezvoltării şi implementării de către autorităţi a unor măsuri suplimentare de control şi prevenire a tăierilor ilegale”, se arată în raport.

„Subliniem faptul că aceste date nu oferă o imagine completă asupra amplorii reale a fenomenului tăierilor ilegale la nivelul întregii ţări, de vreme ce rapoartele guvernamentale indică o medie de 8,8 milioane m3 de lemn extras ilegal anual, dar investigaţiile autorităţilor competente se referă doar la a 16-a parte din cifra mai sus menţionată”, a declarat Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanie al Greenpeace România.

Valoarea prejudiciului: 230.937.047 lei

Valoarea totală a prejudiciului la nivel naţional, în intervalul analizat, a fost estimată de către autorităţi la 230.937.047 lei (aproximativ 52,1 milioane euro). Ca urmare a volumului mare înregistrat, judeţele Cluj, Alba şi Maramureş prezintă cele mai mari valori medii, respectiv: 70.189 lei prejudiciu/caz în Alba, 52.742 lei/caz în Cluj şi 27.227 lei/caz în Maramureş. Astfel, cele trei judeţe totalizează 79% din prejudiciul cauzat.

Cercetarea Greenpeace România a fost efectuată în perioada iunie-septembrie 2015 şi se referă la datele statistice pentru anii 2013 şi 2014. Instituţiile respondente sunt: Procuratura Generală, Poliţia prin Inspectoratele Judeţene, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva S.A. şi Comisariatele de Regim Silvic şi Cinegetic (CRSC), transformate din 9 Septembrie 2015 în Garzi Forestiere.

Sursa: www.gandul.info

Categorie: mandri.ro
Tags: cercetari, defrisari, greenpeace, ilegal, mandri aradeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici