Nu există români care să nu aibă în familie, sau printre prieteni, pe cineva suferind de cancer. Boală care se tratează, uzual, prin radioterapie. Atâta doar că aparatele respective, deși puține și vechi, se răresc, iar cele noi nu sunt o prioritate pentru Ministerul Sănătății. Entitatea care veghează asupra sănătății românilor e preocupată de deșeurile medicale. Nu că n-ar fi importante, ci doar că viața unor canceroși nu valorează cât arderea unor deșeuri.
În aprilie 2015, EVZ publica un articol despre un nou aparat de radioterapie care a fost pus în funcțiune la Timișoara. „Doar pentru achiziția aparatului s-au cheltuit 1,6 milioane de euro, iar din aceștia, 400.000 de euro au reprezentat bani donați de români – prin donații individuale și redirecționarea a 2% din profitul firmelor”, declara, la acel moment, Șerban Negru, președintele asociației Onco- Help. Cei 400.000 de euro au fost strânși în luna decembrie, în urma unei campanii mediatice a asociației „Dăruiește viață”, cele mai mari sume provenind din București. Negru explica atunci că, fără banii donați de români, nu ar fi putut contracta creditul în baza căruia s-a cumpărat aparatul de radioterapie. Investiția totală este de trei milioane de euro. Problema sistemului de sănătate din România este managementul.
Un alt aparat de radioterapie a fost dat în folosință, cam în aceeași perioadă, și la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”. Având în vedere că Spitalul Militar Central se află în subordinea Direcției Medicale din cadrul MApN, această nouă investiție nu o putem contabiliza la Ministerul Sănătății. Situația din Oncologia românească este tragică. Dotările sunt insuficiente, personalul la fel, și numărul bolnavilor de cancer este în creștere. Cu toate acestea, Ministerul Sănătății nu are o statistică a copiilor și a adulților bolnavi de cancer. Institutul Național de Sănătate Publică estimează că în jur de 60.000 de români sunt diagnosticați, anual, cu cancer. Dintre aceștia, aproximativ 70% au nevoie de tratament cu radioterapie. Toți bolnavii diagnosticați cu cancer, care sunt asigurați, beneficiază de tratament gratuit.
Sistemul care îi mănâncă de vii pe bolnavii de cancer
Cât de sănătos este sistemul de tratare a cancerului la noi? Pentru a afla situația aparaturii din sistemul sanitar am pus 12 întrebări biroului de presă al Ministerului Sănătății. După 31 de zile de așteptare i-am reamintit purtătorului de cuvânt despre adresa noastră, înaintată conform Legii 544/2001. Am primit următorul răspuns: „La nivelul unităților sanitare, publice și private, există un număr de 77 aparate de radioterapie, din care 23 aparate convenționale, iar un număr de trei aparate de radioterapie sunt în curs de casare. La nivelul unităților sanitare private funcționează un număr de zece aparate de radioterapie, majoritatea din acestea având contract cu casele de asigurări de sănătate, oferind astfel servicii medicale pentru persoanele asigurate.
FOTO: Sunt utilizate și aparate cu o vechime de peste 40 de ani FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
În ceea ce privește vechimea acestor aparate, precizăm faptul că sunt utilizate în prezent și aparate cu o vechime 
semnificativă, de peste 40 de ani”. Răspunsul este o bătaie de joc, o expresie a rutinei și a superficialității. Am făcut o revenire pe 22 septembrie, la care nu am primit niciun răspuns.
Aparate de radioterapie scoase din uz pe bandă rulantă
Din răspunsurile Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), instituție abilitată cu controlul și avizarea aparatelor de radioterapie, reiese altceva. În sistemul sanitar din România există 27 de centre de radioterapie, dintre care șase private. În aceste centre funcționează 23 de acceleratoare liniare, nouă aparate de brahiterapie, cinci de telecobaltoterapie, un „gamma knife” și un aparat de tomoterapie.
Sistemul sanitar are nevoie de echipamente pentru tratarea cancerului, a arșilor și așa mai departe. S-a văzut asta, recent, când singurul spital care i-a primit pe marii arși de la Colectiv, Spitalul Militar Central „Carol Davila”, a fost singurul unde n-a murit nimeni. Asta pentru că aveau aparatură de care nici Spitalul de Arși nu dispunea. Q.E.D.
CNCAN a eliberat autorizație de dezafectare pentru un accelerator liniar, în 2011, care era în dotarea Institutului Oncologic „Trestioreanu”. În 2015, două aparate de brahiterapie au fost scoase din uz la Institutul Oncologic din Cluj. În 2012. Două astfel de aparate au fost dezafectate la Spitalul Militar „Carol Davila” și alte două la Institutul Oncologic „Trestioreanu”. Alte șase aparate de cobaltoterapie care funcționau la Institutul Oncologic din Cluj, Spitalele Județene din Bacău, Sibiu, Galați și Spitalul Militar „Carol Davila” din București, au fost scoase din uz în perioada 2011-2014.
Rata scoterii din uz a fost destul de mare în ultimii ani, ar instalațiile rămase sunt nsuficiente dacă luăm în cal-cul ca listele de așteptare au programări și după patru luni de la înscriere. Termenele sunt foarte lungi atunci când vorbim de o boală unde timpul reprezintă un factor decisiv în vindecarea ei.
Strategie haotică pentru tratarea unor boli infernale
Reputatul medic oncolog Mircea Savu a participat, în anul 2007, la întocmirea primului şi singurului raport despre situația laboratoarelor de radioterapie din România. Documentul a reprezentat primul pas pentru realizarea unui plan
național pentru radioterapie ce trebuia implementat în următorii doi ani. Nedumeriți de răspunsul „schilod” al Ministerului Sănătății, neam adresat doctorului Mircea Savu pentru a afla care este stadiul acestui program demarat acum șapte ani.
„Până în momentul de față, nu există o revenire la Planul Național de Radioterapie, elaborat în 2007 și înaintat Ministerului Sănătății în anul 2008. Există un proiect cu Banca Modială, derulat de către minister, care include și radioterapia, dar care nu se substituie Programului menționat. Spre deosebire de Program, nu are obiective și etape clare și nu acopera tot teritoriul. Lipsa de facilități de radioterapie conduce la aglomerarea centrelor disponibile. Exemplul pe care vi l-aș da este cel al centrelor private, care gestionează în momentul de față liste de așteptare și au problemele centrelor silite să lucreze peste o anumita capacitate de preluare în tratament – aglomerație, probleme tehnice, personal și pacienți nemultumiți, creșterea costurilor de întreținere. În consecință, listele de așteptare în centrele de radioterapie din București sunt, după știința mea, de ordinul lunilor”, susține medicul.
Doar șase spitale de stat din Capitală sunt apte să trateze efi cient bolnavii de cancer
Bucureștiul oferă cele mai multe posibilități de tratament, șase la stat, Spitalul Colțea, Institutul Oncologic, Spitalul Militar „Carol Davila”, Spitalul Elias, Spitalul Bagdasar-Arseni și centrul de cercetări științifice Medico-Militare. În plus, mai există două laboratoare de radioterapie în centre private. Cel mai vechi aparat este din 1998, iar cel mai nou din 2013. Bolnavii din provincie pierd timp pe drumuri ca să-și poată face tratamentul și dacă ratează programarea riscă o nouă perioadă de așteptare. Tehnologia a avansat și, din anul 2009, cobaltoterapia a fost înlocuită cu acceleratoarele moderne. Achizițiile în domeniu oncologic se lasă însă așteptate.
Bani sunt. Dar nu pentru pacienți!
Specialiștii din Ministerul Sănătății s-au gândit că nu sunt fonduri pentru echipamente de radioterapie, dar se pare ca există bani în buget care pot fi investiți în echipamente pentru eliminarea deșeurilor medicale!
Una din condițiile impuse de UE pentru aderarea României a fost închiderea tuturor crematoriilor din incinta spitalelor, până la 31 Decembrie 2008. Ca urmare a desființării acestor crematorii au fost încurajate investițiile private în domeniul colectării și eliminării deșeurilor clinice din spitale. Operațiunea se numește „eliminare definitivă” și se poate efectua conform OMS 1226/2012 prin tratare termică la temperaturi scazute, adică „sterilizare” sau incinerare în instalații performante, cu respectarea principiilor de protecție a mediului. „Deşeurile medicale sau clinice”, cum sunt generic denumite, le cuprind pe cele cu potențial infecţios, generate în urma actului medical, stocuri de medicamente expirate, chimicale provenite din laboratoarele de analize și deșeuri biologice.
La nivel național se estimează că sunt colectate și arse sau neutralizate aproxi mativ 9.000 de tone de deșeuri medicale periculoase/ an, conform datelor prezentate pe site-ul www. date.gov.ro.
„Hei-Rup” pentru sterilizatoare de deșeuri
Ministerul Sănătății, în loc să-și canalizeze eforturile financiare pentru rezolvarea problemelor acute din sistemul de sănătate, cum ar fi deficiențele și dotarea insuficientă de la Oncologie, a demarat un proiect de internalizare a neutralizării deșeurilor medicale. Un nonsens, din moment ce obiectul principal de activitate al spitalelor este actul medical în sine și nu activitățile conexe cum ar fi neutralizarea deșeurilor. Pentru operarea acestor sterilizatoare este nevoie de personal calificat, de investiții pentru amenajarea incintelor unde sunt amplasate, de autorizare din partea autorităților de mediu, a pompierilor etc. Toate acestea înseamnă costuri care împovărează bugetele spitalelor.
În anul 2010, Ministerul Sănătății a demarat un proiect prin care fiecare spital urma să fie dotat cu sterilizatoare pentru eliminarea deșeurilor medicale. Inițial, finanțarea a fost obținută prin proiectul privind Reforma Sectorului Sanitar – Faza a II-a, finanțat prin două împrumuturi luate de Ministerul Sănătății de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și Banca Europeană de Investiții (BEI). Implementarea s-a făcut într-un adevărat „Hei-Rup!”. Fără un management corespunzător și parcă doar cu scopul de a cheltui banii. Că, dacă e buget trebuie cheltuit!
Au sterilizat doar banii!
Primele două sterilizatoare pentru tratarea deșeurilor biomedicale și spitalicești periculoase au fost montate la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Prof. Dr. Alfred Rusescu” București (IOMC), la Departamentul Polizu și Departamentul Pediatrie. A fost instruit personalul și s-au creat spații speciale pentru funcționarea aparaturii. În primăvara anului 2011, la doar un an după punerea în funcțiune, instalațiile de la IOMC au fost oprite de Agenția Națională de Protecția Mediului pe motivul că nu există o stație de epurare a apelor uzate, impusă de legislația de mediu. Cum spitalul nu avea fonduri pentru realizarea acestei stații de epurare, instalațiile nu au mai fost puse în funcțiune. Pentru că IOMC nu a găsit alte surse de finanțare, în 2013, situația a rămas aceeași. Într-un final, s-a luat decizia mutării celor două instalații la alte spitale care au în dotare stații de epurare.
Cum e „incinerată” oncologia
În prezent, România dispune de 11 incineratoare industriale specializate în distrugerea deșeurilor periculoase, inclusiv cele medicale, și zece instalații de sterilizare la temperaturi scazute, de mare capacitate, pentru deșeuri medicale. Toate acestea sunt operate de firme private. La acestea se adauga înca 45 de instalații de sterilizare de capacități mici, pentru tratarea deșeurilor medicale, instalate în spitalele de stat, dintre care funcționale sunt doar 18 echipamente, din lipsa pieselor de schimb sau a fondurilor pentru operare. Capacitatea de procesare cumulată a industriei private depășește de 15 ori cantitatea totală generată de întreg sistemul sanitar, la nivel național. În concluzie, nu ar fi nevoie de soluții alternative, iar direcționarea acestor sume consistente catre scopuri medicale sau plata unor salarii decente către personalul medical, ar duce la îmbunătățirea modului de lucru în spitalele de stat.
Finanțare pentru deșeuri medicale în dauna pacienților
După cinci ani de derulare defectuoasă a proiectului sterilizatoarelor, Ministerul Sănătății insistă însă cu implementarea programului de dotare a spitalelor cu sterilizatoare pentru neutralizarea deșeurilor. Pentru că spitalele din provincie nu au găsit resurse pentru implementarea proiectului, Ministerul Sănătății a insistat pe lângă primării să coopereze pentru continuarea proiectului. În perioada iunie-august 2013, s-a încercat o inventariere a instalațiilor existente în teritoriu și stimularea decidenților ca să asigure spații în spitalele care nu dețin instalații de neutralizare. A fost făcută o cerere de finanțare pe Plan Operațional Sectorial Mediu pentru obținerea unei finanțări nerambursabile de 82,44% din întreaga valoare de 27 milioane euro a proiectului, restul de 4,74 milioane euro fiind susținut de Ministerul Sănătății din fondurile proprii.
FOTO: Cine dorește tratamentul cu radioterapie peste rând trebuie să plătească, dacă are cu ce. Dacă nu, așteaptă sau moare cu zile. FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Nu se ține cont de faptul că aceste noi instalații înseamnă creșterea cheltuielilor cu exploatarea și după finalizarea termenului de garanție, costuri foarte ridicate cu mentenanța. În plus, birocrația crește. Este nevoie de obținerea unui aviz/acord de mediu și a unei „Autorizații de Mediu” pentru fiecare instalație. Spitalul trebuie să dețină stație proprie de epurare a apelor uzate rezultate din activitatea spitalicească. Adunate, toate aceste costuri depășesc considerabil costurile actuale ale serviciului de eliminare definitivă a deșeurilor în sistem externalizat. Conform calculelor se poate ajunge până la dublarea acestor costuri.
Se lichidează și deșeuri, și pacienți
De ce ar trebui să plătească Ministerul Sănătății din banii contribuabililor un cost dublu decât în prezent? Față de aceste probleme, Ministerul Sănătății nu a avut niciun punct de vedere. Nu a răspuns la întrebările despre acest proiect dubios. Ministerul Sănătății are ca strategie să se erijeze într-un eliminator al deșeurilor medicale proprii sau intenționează să îmbunătățească vizibil calitatea actului medical? Curios este că responsabilii din minister se concentrează pe achiziția unor echipamente fără impact strategic în îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Sistemul sanitar are nevoie de echipamente pentru tratarea cancerului, a arșilor și așa mai departe. S-a văzut asta, recent, când singurul spital care i-a primit pe marii arși de la Colectiv, Spitalul Militar Central „Carol Davila”, a fost singurul unde n-a murit nimeni. Asta pentru că aveau aparatură de care nici Spitalul de Arși nu dispunea. Q.E.D.
Sursa: www.evz.ro / Foto: www.turdalive.ro