Deşi în închisoare, Cherecheş, tot independent, câştigă cu 70% Primăria Baia Mare

chererches baia mare

Potrivit unor exit-poll-uri locale, Cătălin Cherecheş, candidat din partea Coaliţiei pentru Baia Mare, câştigă din puşcărie fotoliul de edil în Baia Mare cu un procent estimat de aproximativ 70%.

EXIT POLL ALEGERI LOCALE: Cătălin Cherecheş, candidat din partea Coaliţiei pentru Baia Mare, câştigă din puşcărie fotoliul de edil în Baia Mare cu un procent estimat de aproximativ 70%.

De altfel, acesta a postat şi un mesaj pe Facebook, în care le mulţumeşte celor care l-au votat.

“Dragii mei,

cu demnitate și curaj ați apărat orașul. Ați arătat ce înseamnă să fii băimărean adevărat, ați demonstrat că Baia Mare e o adevărată capitală a Ardealului de nord și impune respect.

Vă mărturisesc că sufletul meu a fost de nenumărate ori pus la încercare, dar de prea puține ori am lăsat să se vadă emoția ce mă cuprindea. Mă deschid astăzi în fața voastră și vă spun că în ultimii 15 ani am lăcrimat când tatăl meu a plecat să mă vehgeze din stele, murind în brațele mele. M-au cuprins lacrimile când din arestul nedrept am auzit-o prima oară pe mama. Acum voi mi-ați așezat lacrimi în ochi, lacrimi pline de speranță și recunoștință, lacrimi care se aștern și mângâie. Vă mulțumesc și vă iubesc! Voi sunteți marea mea familie. Voi sunteți energia care îmi dă puterea să fac totul pentru Baia Mare!

Îi invit de astăzi pe toți cei care au rătăcit, pe toți cei care au avut mintea sau sufletul umbrite de răutate izvorâtă din patimă politicianistă, întâi la dialog și apoi la muncă. Din luptă, ură și dezbinare nu se poate construi nimic durabil și serios. Sunt omul binelui, sunt omul toleranței, sunt omul prieteniei, sunt alături de voi toți, un om care iubește Baia Mare și care își dedică viața pentru acest crez.

  Cheltuielile bugetare cresc în 2016. Sănătatea primeşte cu 13,5% mai mult, educaţia cu 9,6%, iar investiţiile cu 12%

Acum, prin votul vostru, prin încrederea care mă onorează, împreună cu voi, mă întorc mult mai puternic și mai hotărât să muncesc pentru Baia Mare și pentru Maramureș. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a binecuvântat cu o familie mare și numeroasă, familia băimărenilor adevărați.

Vă mulțumesc din toată ființa mea. Și vă spun cu mâna pe inima mea că voi fi, cu voia voastră, mai mult decât un primar. Voi fi fratele vostru, copilul vostru, nepotul vostru, iar fiecare dintre voi se va simți puțin primar. Renaștem, reconstruim doar împreună Baia Mare. Vă iubesc!

Cătălin,
prin dragostea voastră și dragostea mea pentru voi, Primarul Municipiului Baia Mare

PS: Mulțumesc enorm echipei mele, oameni dragi, oameni cu suflet, oameni pricepuți, oameni credincioși, oameni loiali, oameni demni. Coaliția pentru Baia Mare merge mai departe!”

sursa: www.romaniatv.net;

Categorie: mandri.ro
Tags: alegeri, baia mare, chereches, primar, rezultate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici