Deținuții, prioritatea parlamentarilor. Val de legi pentru binele lor

detinuti

Sunt în jur de 20.000 de deţinuţi în acest moment, iar pentru ei aleşii au gândit 15 legi în ultima vreme. Parlamentarii, indiferent de culoarea politică, au pus pe hârtie diferite proiecte în favoarea lor: de la închioarea acasă până la specializări profesionale şi bani de la stat. În spatele acestor demersuri, spun aleşii, stau criticile CEDO cu privire la situaţia din penitenciarele româneşti.

Ca să reducă aglomeraţia din închisori, mulţi parlamentari au soluţia: puşcărie acasă, în weekend în centre specializate sau muncă în folosul societăţii. Deşi proiectul liberalilor a fost în asentimentul celorlalţi aleşi, modificările aduse în comisie au dus la certuri între Putere şi Opoziţie.

„Un proiect foarte bun, credem noi, important pentru ţară, a fost complet denaturat de intervenția PSD. L-au transformat în cu totul şi cu totul altceva”, spune Ioan Cupşa, deputat PNL.

Şi aleşii PSD sau cei de la UDMR au depus proiecte separate cu variante alternative la închisoare, dar şi condiţii mai uşoare. Alte proiecte aduc beneficii condamnaţilor care au comis mai multe infracţiuni. Sunt şi iniţiative care îi scutesc cu totul de pedeapsă pe vinovaţi scrie digi24.ro

Dacă e găsit cu evaziune fiscală și în timpul procesului dă toți banii înapoi, atunci nu e condamnat. Trebuie să ne hotărâm dacă vrem să recuperăm banii de la evazioniști sau ddacă vrem să meargă în pușcărie, să nu mai recuperăm niciun ban”, susține Cătălin Rădulescu, deputat PSD.

Categorie: mandri.ro
Tags: detinuti, legi, parlamentari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici