Lucrările la lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva nu sunt conforme cu proiectul, materialul folosit la terasamente având o calitate “mediocră”, a spus pentruECONOMICA.NET Adrian Diaconu, directorul Geotesting CI SRL, firma contractată de CNADNR pentru a realiza expertiza tehnică a execuţiei şi a calităţii acestui lot.
Contractul pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, în valoare de 562,73 milioane de lei, a fost atribuit Asocierii Salini Impregilo SPA si SECOL, potrivit datelor de pe site-ul CNADNR. Salini Impregilo a lucrat şi pe autostrada Sibiu – Oraştie Lot 3, autostradă închisă la nici un an de la inaugurare după ce au apărut fisuri în asfalt şi care a fost şi demolată parţial între timp.
Adrian Diaconu a spus că a recomandat refacerea lucrărilor, prin injecţie sau consolidare, pe porţiunea unde a fost turnat deja asfalt şi utilizarea de material conform cu proiectul pe porţiunea unde nu au avansat încă lucrările.
Expertul a menţionat că nu este necesară demolarea autostrăzii, lucrurile putand fi remediate în acest stadiu.
“Constructorul putea executa astfel de lucrări şi în perioada de garanţie, dar ar fi ca si cum statul ar cumpăra un produs pe care ar trebui să îl repare ulterior în garanţie. Nu poţi recepţiona marfă stricată”, a mai spus Diaconu.
În februarie, Compania de Autostrăzi a semnat un contract de expertiză pentru a verifica stabilitatea şi calitatea materialelor folosite în constructia autostrăzii A1 Lugoj – Deva, Lot 2, tronson construit de aceeaşi firmă care a lucrat pe autostrada Sibiu – Oraştie Lot 3, autostradă inchisă la nici un an de la inaugurare după ce au apărut fisuri în asfalt şi care a fost şi demolată parţial între timp.
“După experienţa cu lotul III al autostrăzii Sibiu-Orăştie, am hotărât ca pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, km 27+620 – km 56+220, să facem o expertiză tehnică care să ne dea date exacte asupra execuţiei şi calităţii acestui lot. Aşteptăm detaliile acestei expertize, astfel încât să putem lua deciziile cele mai corecte şi mai bune pentru derularea într-un ritm susţinut a contractului, în vederea finalizării acestui lot”, a declarat atunci directorul general al CNADNR, Cătălin Homor.
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, pe 4 februarie, că este prea devreme să se pronunţe în legătură cu o eventuală demolare a lotului 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva, din cauza unor posibile erori de execuţie, aşa cum s-a întâmplat în cazul lotului 3 al Autostrăzii Orăştie-Sibiu, şi aşteaptă rezultatul unor expertize complete, fiind vorba despre acelaşi constructor.
“Noi, ca să ne asigurăm că ceea ce s-a întâmplat pe Orăştie-Sibiu nu se va mai întâmpla şi pe alte tronsoane, am demarat, odată cu licitaţia pentru reparaţii, o licitaţie pentru expertiză completă pe tot tronsonul Orăştie-Sibiu şi, având în vedere că acelaşi constructor a lucrat şi pe Lugoj-Deva, pe lotul despre care vorbim, se va face şi acolo o expertiză şi va fi începută odată cu această expertiză, din timp, ca să avem rezultatele cunoscute, să ştim ce măsuri să luăm operativ”, a menţionat şeful de la Transporturi, la Palatul Parlamentului.
Potrivit unor informaţii apărute în presa centrală, o porţiune din lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva ar putea fi demolată din cauză că s-a constatat folosirea materialelor de slabă calitate, la fel cum s-a întâmplat cu lotul Sălişte-Cunţa al Autostrăzii Orăştie-Sibiu.
În data de 3 septembrie 2015, CNADNR a anunţat închiderea circulaţiei rutiere pe Autostrada A1 Orăştie – Sibiu începând din 7 septembrie, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Sălişte (km 270+020) – Nod rutier Cunţa (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii. CNADNR a impus constructorului autostrăzii Orăştie – Sibiu, Salini Impregilo, să refacă porţiunea de 200 – 300 de metri din corpul de autostradă unde au apărut degradările, prin demolare şi reconstrucţie în conformitate cu proiectul tehnic aprobat.
Lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva are o lungime de 28,6 km şi construcţia sa a fost câştigată la licitaţie de către asocierea Salini (Impregilo) – Secol SpA cu o ofertă de 562 de milioane de lei, aproape 50% din cât estimase CNADNR.
sursa: www.economica.net;