Jucătoarea Simona Halep a dezvăluit, sâmbătă seară, că antrenorul Darren Cahill a încetat să mai lucreze cu ea după turneul de la Miami, iar acest lucru a reprezentat un şoc pentru ea şi a făcut-o să-şi schimbe atitudinea, informează WTAInsider, citat de News.ro.
„După Miami, el a încetat să lucreze cu mine, pentru că era supărat. Nu pentru că am pierdut meciul, ci pentru atitudinea mea, a simţit că am renunţat. Atunci am început să lucrez mai mult la mentalitatea mea, la psihic. Astăzi am arătat o nouă Simo, care nu renunţă, deşi am pierdut greu setul doi. Sunt mândră că am reuşit să schimb totul în scurt timp. Acum doar vreau să rămân aşa şi să devin mai puternică. Nu vreau să pierd asta, pentru că personalitatea mea poate fi puţin nebună pe teren. Acum vreau doar să fiu calmă, pentru că atunci când sunt calmă pot vedea jocul şi ce face adversara. Astfel, pot juca un tenis mai bun. Îl admir şi îl respect pe Darren. Îi mulţumesc pentru decizia luată după Miami, a fost un şoc pentru mine şi nu m-am gândit decât că trebuie să schimb lucrurile”, a declarat Halep.
La finalul lunii martie, Simona Halep a explicat atitudinea negativă pe care a avut-o în timpul dialogului de pe teren cu antrenorul Darren Cahill, la meciul de la Miami pierdut în faţa sportivei britanice Johanna Konta, prin faptul că obişnuieşte să fie foarte dură cu ea însăşi.
Nervoasă şi demoralizată de şansele ratate în cel de-al doilea set, pierdut la tie-break, Halep l-a chemat a doua oară pe Darren Cahill pentru sfaturi. Dialogul a început cu Halep criticându-se pentru evoluţia din setul al doilea. Cahill a încercat să-i redea încrederea elevei sale.
La prima intervenţie de „coaching”, care a avut loc în timpul celui de-al doilea set, Halep şi-a certat antrenorul, cerându-i să nu mai dea din cap atunci când greşeşte. A fost prima reacţie de acest gen în faţa lui Cahill, care o antrenează „full-time” din decembrie 2015, însă nu singura din cariera ei.
Revenind la finala de la Madrid, Halep a afirmat că a fost foarte emoţionată: „Am obţinut o victorie mare, dar sunt foarte obosită. Am avut emoţii mari înainte de meci şi mă durea stomacul. Am fost nervoasă pentru că îmi doream mult să câştig. După cum am mai spus, este un turneu special pentru mine şi am vrut să dau totul, să câştig şi să joc bine. Sunt fericită că am făcut un meci mare, amândouă am arătat un nivel ridicat de tenis şi sunt mândră că eu am câştigat”.
Jucătoarea română a mai spus că a fost speriată de accidentarea la genunchi de la începutul anului, dar acum muşchii sunt mai puternici şi munceşte mult la sală. Ea i-a mulţumit şi preparatorului fizic, care a revenit alături de ea după un an.
Halep crede că a fost mai puternică fizic şi psihic decât Mladenovic la meciul de sâmbătă. „Cred că va ajunge curând în Top 10”, a adăugat românca despre jucătoarea franceză.
Simona Halep a spus că a mâncat multă ciocolată la Madrid, deoarece a simţit nevoia, probabil şi pentru că a jucat şi la dublu. „Acum am nevoie de un masaj, încă puţină ciocolată şi totul va fi perfect!”.
Acesta este al 15-lea turneu câştigat de Simona Halep la simplu, în cariera profesionistă, primul în acest an.