Dezvoltatorii de locuinţe acuză: Oamenii pot trăi fără credite, dar noi nu!

RO HD Deva Centru Custom

Asociaţia Dezvoltatorilor Imobiliari din România – Urbanis, reprezentanta investitorilor care au construit în ultimii ani mii de apartamente în zona de sud a Bucureştiului, acuză faptul că legea dării în plată va bloca proiectele imobiliare în curs şi va falimenta industria construcţiilor.

„Este posibil ca oamenii să poată trăi fără credite, aşa cum posibile sunt şi avantajele acestei legi, însă este cert faptul că industria şi piaţa imobiliară a construcţiei de locuinţe nu poate exista fără credite şi la fel de cert este faptul că fără o economie funcţională, certă şi previzibilă lucrurile se vor deteriora şi toţi cetăţenii vor avea de suferit din cauza scăderii nivelului de trai“, se arată într-un comunicat al asociaţiei, ca răspuns la declaraţia deputatului Daniel Zamfir, iniţiatorul legii dării în plată, conform căruia „oamenii pot trăi şi fără să ia credite, dar băncile nu pot trăi fără să dea credite“.

Asociaţia mai precizează faptul că după o lungă perioadă în care domeniul imobiliar a fost puternic afectat de criza financiară, anul 2016 se anunţa ca un an al relansării şi consolidarii activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe, însă promulgarea legii dării în plată sau oprirea programului Prima Casă, „vor avea efecte dramatice, dacă nu catastrofale, de întoarcere în perioada crizei imobiliare“.

În opinia dezvoltatorilor, achiziţia unei locuinţe va deveni aproape imposibilă dacă băncile vor percepe un avans de 35-40% la creditele ipotecare, după modelul Raiffeisen Bank.

„Rezolvarea unor probleme de creditare din trecut, între care nu se poate distinge buna sau reaua credinţă a debitorilor din creditele ipotecare, nu se poate rezolva prin crearea unor probleme şi mai mari pentru toate persoanele de bună credinţă, care ar dori achiziţia unei locuinţe noi, nu doar din motive strict juridice, cât şi din motive etice şi anume: nu ar fi deloc justificat ca pentru incorectitudinea unor debitori rău platnici să sufere toate persoanele tinere, care sunt în căutarea unei locuinţe noi şi care vor trebui să aştepte până la maturitate pentru acumularea avansurilor necesare“, se mai arată în comunicatul Asociaţiei Urbanis.

  Stephen Hawking, previziuni sumbre: Ce amenintari ar putea duce la disparitia omenirii!

Dezvoltatorii îndeamnă la o analiză atentă, bazată pe studii de impact, precum şi precauţie în comunicare din partea băncilor şi a iniţiatorilor legii, în contextul în care piaţa imobiliară este extrem de emoţională.

Sursa: www.capital.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: credite bancare, dezvoltatori, imobiliare, locuinte, oameni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici