Directorii companiei Porsche refuză să îşi asume orice vină pentru accidentul în care Paul Walker şi-a pierdut viaţa, sugerând că actorul a fost parţial vinovat de propria moarte, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
Paul Walker era pasager în automobilul 2005 Porsche Carrera GT condus de bunul său prieten Roger Rodas, pe 30 noiembrie 2013, în momentul în care vehiculul s-a izbit frontal de un stâlp de iluminat din Santa Clarita, California. Vehiculul a luat foc la scurt timp după aceea, ucigându-i atât pe Walker, cât şi pe Rodas.
Meadow Walker, fiica în vârstă de 16 ani a starului american, a dat în judecată constructorul de automobile de lux, în septembrie, acuzând compania Porsche de neglijenţă. În documentele depuse în instanţă, Meadow Walker spune că anumite erori de design ale maşinii l-au ţinut pe tatăl ei captiv în interiorul vehiculului în momentul izbucnirii incendiului. În acea vreme, directorii companiei Porsche au negat aceste acuzaţii: „Aşa cum am spus şi înainte, ne pare foarte rău când cineva este rănit într-o maşină Porsche, dar noi credem că raportul autorităţilor în acest caz a stabilit foarte clar faptul că acel accident tragic a rezultat din conducere imprudentă şi o viteză excesivă“.
În prezent, oficialii companiei au oferit un nou punct de vedere în urma acţiunii depuse în justiţie de Meadow Walker, respingând acuzaţiile acesteia şi spunând că Paul Walker era „un utilizator sofisticat şi bun cunoscător al modelului 2005 Carrera GT“. Ei au respins, de asemenea, criticile aduse designului vehiculului, spunând că au fost „abuzive şi false“, „folosite şi menţinute într-un mod nepotrivit“, adăugând că ar putea exista „o vină comparabilă“, sugerând astfel că Paul Walker ar fi parţial vinovat de propria moarte.
Directorii companiei Porsche au insistat anterior asupra faptului că tragedia a fost cauzată de stilul imprudent de conducere al lui Roger Rodas, după ce văduva acestuia, Kristine, a iniţiat un proces similar împotriva filialei nord-americane a companiei, în 2014. Autorităţile care au anchetat accidentul au subliniat la rândul lor faptul că viteza excesivă a reprezentat factorul principal al accidentului. Anchetatorii americani spun că Roger Rodas conducea acel autoturism cu o viteză cuprinsă între 130 şi 150 de kilometri în momentul impactului. Medicii legişti au exclus consumul de droguri şi de alcool din rândul factorilor care ar fi putut să contribuie la producerea accidentului. Anchetatorii au mai spus, de asemenea, că nu au găsit dovezi care să indice existenţa unor probleme tehnice ale vehiculului.
Decesul lui Paul Walker, la vârsta de 40 de ani, a determinat o stopare temporară a filmărilor pentru „Furios şi iute 7“, cel mai recent film din această franciză de acţiune, inspirată din universul curselor ilegale de automobile sport şi care l-a transformat pe actorul american într-un star internaţional. Filmul a fost în cele din urmă finalizat prin intermediul unor programe computerizate de grafică facială şi cu ajutorul celor doi fraţi mai tineri ai actorului Paul Walker – Caleb şi Cody. În aprilie, al şaptelea lungmetraj din franciza de acţiune „Furios şi iute“ a intrat în Topul 10 al celor mai profitabile filme din istoria cinematografiei, după ce a obţinut încasări de peste 1,15 miliarde de dolari pe plan mondial.
sursa adevarul.ro sursa foto mirror.co.uk