Doctorii arădeni vor purta o banderolă albastră în semn de solidaritate cu ceilalți medici din sistem

medici

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), organizații reprezentative ale medicilor de familie la nivel național, doresc să atragă atenția că medicii de familie sunt  profund nemulțumiți de adoptarea Hotărârii de Guvern privind Contractul-cadru 2016 – 2017 semnat de CNAS și MS.

În comunicatul care este susţinut şi de către organizaţile din Arad se arată că: „ în forma în care a fost adoptat nu se ține cont de propunerile făcute de noi, cu toate că am solicitat public Primului Ministru să amâne această hotărâre pentru a corecta marile neajunsuri privind finanțarea sănătății în general și a asistenței medicale primare în special, dar și privind rolul medicilor de a își negocia propriul contract-cadru care stă la baza activității lor.

Suntem ignorați în continuare, contractul este total nestimulativ, deși ne luptăm să oferim servicii medicale de calitate pacienților noștri în condițiile în care sistemul informatic este o frână serioasă prin funcționarea sa deficitară.

În general, legislația care ne reglementează activitatea este elaborată de “experți” care nu  își părăsesc birourile lor importante și nu înțeleg relația medic – pacient, dar nici nu țin cont de propunerile noastre aduse deja la cunoștința decidenților din sănătate. Memoriile noastre depuse la Instituția Avocatului Poporului și la Cancelaria Primului Ministru au rămas fără ecou.

Starea de nemulțumire generată de această atitudine, coroborată cu discriminarea medicilor de familie în raport cu ceilalți medici din sistem, demonstrată de faptul că, deși efectuăm majoritatea serviciilor publice de sănătate, nu suntem considerați unități sanitare publice, ne face să ne solidarizăm cu colegii noștri salariați care declanșează calendarul protestelor cu data de 21 martie 2016.

  Sebastian Tepurica: „Antrenorul personal trebuie să fie un vizionar, un artist, el trebuie să scaneze corpul”

Medicii de familie vor purta pe 21 martie o banderolă albastră în semn de solidaritate cu ceilalți medici din sistem. Peste mai puțin de o săptămână, reprezentanții medicilor de familie din toată țara se reunesc la București și vor stabili dacă vor mai accepta încă un contract înjositor sau vor refuza să îl mai semneze.

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)  este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea și aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice”.

Categorie: arad
Tags: contract, familie, guvern, hotarare, medici, nemultumiti, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici