Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat două persoane pe numele cărora autoritățile române au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
„În data de 16.03.2017, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Marius G., în vârstă de 22 de ani, din judeţul Prahova.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 1 an.
Câteva ore mai tarziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Raul H., în vârstă de 40 de ani, din judeţul Alba.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracțiunilor de proxenetism, complicitate la dare de mită, şantaj şi pornografie infantilă prin sisteme informatice, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani şi 6 luni”, a declarat agent şef adjunct de poliţie Mihaela Leş.
În ambele cazuri, persoanele în cauză au fost predate unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.