Dintre formațiile ce au promovat din eșalonul doi al județului Arad, AS Dorobanți a fost de departe cea mai puternică. Dintre cele 26 de confruntări, „ab-negrii” au câștigat nu mai puțin de 22, acumulând 68 de puncte și având un golaveraj zdrobitor: 148-37! „Sigur, nu cunoșteam prea bine nivelul și adversarele, dar aș minți dacă aș spune că nu ne așteptam să promovăm chiar de pe primul loc. Formasem deja un lot bun în Liga a 6-a, ne-am omogenizat, iar venirea lui Georgiu ne-am întărit și mai mult. Suntem mândri de parcursul nostru, dar greul de abia acum vine”, consideră Marius Ciubăncan, antrenorul campioanei Seriei A.
Este clar că pe acest edificiu se va construi și echipa de Liga a 4-a, cu încă două-trei întăriri. Prima a fost identificată deja în Attila Bier, care se desparte de CS Ineu și urmează traseul lui Vasilică Georgiu. „La capitolul seniori și experiență stăm bine, poate chiar foarte bine, o să încercăm să mai aducem fobaliști tineri sau să promovăm de la Academie (n.a.Ladislau Brosovzsky) pentru a-i ajuta să crească la un nivel destul de bun. Dacă se confirmă transferul lui Bier, probabil vom mai căuta un atacant și un fundaș stânga și asta pentru că Robert Szabo și Zsolt Horvath au deseori probleme la servici și s-ar putea să nu putem conta pe ei mereu. Depinde și de ajutorul financiar pe care îl primim de la Primăria din Dorobanți, dar, oricum ar fi, eu zic că putem alinia o echipă ce poate termina în prima jumătate a clasamentului. Sau, poate cine știe, vom deveni Leicesterul fotbalului județean, că Sântana e deja… Manchester City ”.
Odată cu prima etapă a noii stagiuni de Liga a 4-a, Emil Szabo va stabili un nou record. Portarul lui AS Dorobanți rămâne activ și la 57 de ani, o performanță incredibilă chiar și la acest nivel. „Alb-negrii” se vor reuni peste două săptămâni, având programate deja două amicale, cu Felnac și Sântana.