Drepturile clienţilor de taxi

Război rece între taximetrişti şi Protecţia Consumatorilor Braşov. În urma mai multor plângeri, şoferii de taxi vor fi nevoiţi să aibă în maşini pliante cu drepturile şi obligaţiile clienţilor. Măsura i-a nemulţumit profund, aşa că au venit cu reguli proprii pentru pasageri.

Cinci mii de pliante au fost tipărite pentru cei care merg cu taxiul. Acestea conţin informaţii utile pentru diverse situaţii.

„Găsim informaţi utile despre ce trebuie să ştim, despre ce tip de taxi să alegem, ce să nu alegem, în ce maşină să nu ne urcăm, obligaţii şi drepturi pe scurt, dar și ce să facem dacă ne sunt încălcate drepturile, la ce număr de telefon să sunăm şi ce proceduri legale avem de urmat”, explică Sorin Susanu – comisar-şef în Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor.

„Mi se pare o idee bună, da, acum, taximetristul fiind şofer, are dreptul să zică ai voie sau nu în taxi să fumezi”, spune un client.

„Ar trebui să fie egalitate, adică să aibă şi ei nişte reguli de respectat, dacă vor să fie respectaţi”, e de părere un tânăr.

Regulile impuse de autorităţi îi înfurie pe taximetrişti. Cu atât mai mult cu cât consideră nu nu toţi clienţii îi respectă. Mulţi vor să meargă cu taxiul pe distanţe mult prea scurte sau lasă mizerie în maşini.

„De multe ori chiar ei te invită la o discuţie, cât m-ar costa până nu ştiu unde sau nu acceptă să meargă şi ei cu ceasul şi vor să negocieze. Se poate ajunge la o discuţie la masă, atât din partea celor care sunt nemulţumiţi de noi, cât şi noi dacă suntem nemulţumiţi de clienţi, se poate face un pliant”, arată Lucian Gonţu – vicepreşedinte în Sindicatul Taximetriştilor Braşov.

  Grigore Leşe vrea să se retragă din videoclipul trupei Taxi. Nu a ştiut că este împotriva Catedralei

„Să nu vină cu sandwich-uri, să nu vină cu …nu mi-ar place să vină cu câinele în maşină sau pisică fără să întrebe”, exemplifică un șofer de taxi.

sursa: www.digi24.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: clienti, clienti taxi, pasageri, taxi, taximetristi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici