Excluderi în PSD Arad. Măduţa şi Mladin, în capul listei

Flavius Maduta 2

Deputatul Dorel Căprar a făcut astăzi o evaluare a rezultatelor obţinute de PSD Arad la alegerile locale. În acelaşi timp, preşedintele Organizaţiei Judeţene a comentat deschis, în faţa presei, motivele pentru care o serie de membrii PSD, mai mult sau mai puţin marcanţi, au fost excluşi din partid, în urma unei hotărâri, adoptată în Biroul Permanent Judeţean.

„Ca urmare a analizei pe care am făcut-o alături de colegii mei, pot să afirm că rezultatul este unul bun, nu foarte bun, cum ne-am propus iniţial.Cu toate rezervele unora am reuşit să confirmăm că putem cuceri anumite bastioane ale dreptei în mediul rural, prin câştigarea unor primării precum Pâncota, Felnac, Livada sau Vărădia de Mureş.Acest lucru se traduce şi prin suplimentarea semnificativă a numărului de consilieri la nivel de municipiu şi judeţ, 11 consilieri judeţeni şi 7 consilieri municipali.Vă mărturisesc că purtăm negocieri cu toate formaţiunile politice, minus PNL evident, pentru constituirea unei majorităţi la CJA, alta bineînţeles decât cea trâmbiţată de către Gheorghe Falcă sau Iustin Cionca.

Un rol cu totul special în această campanie l-a avut senatorul Mihai Fifor, căruia îi mulţumesc alături de colegii mei.Am putut beneficia de experienţa, expertiza şi mai ales implicarea trup şi suflet a preşedintelui Consiliului Naţional al PSD în coordonarea campaniei locale, elaborarea strategiei şi a ofertei electorale, alături de reclădirea şi relansarea pe orbită a Organizaţiei Municipale.

Aceleaşi mulţumiri şi pentru Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad care a fost coordonatorul campaniei la nivel de judeţ şi care s-a achitat de această responsabilitate în mod exemplar şi mai ales cu rezultate.

Acum, privitor la excluderea unor membrii cu grave abateri de disciplină, caracter şi conduită vă pot spune că în urma deciziei şi votului în Biroul Permanent Judeţean ne-am despărţit de 11 membrii.12 cu Flavius Măduţa a cărui excludere a fost decisă în unanimitate şi va fi înaintată spre aprobare Biroului Permanent Naţional. Cum anunţam imediat după alegeri, PSD Arad porneşte la treabă cu motoarele la maxim.Rămânem consecvenţi angajamentelor asumate față de cetăţeni în calitate de parteneri ce dezvoltă proiecte şi politici publice orientate spre locuitorii municipiului şi judeţului Arad.” , a afirmat deputatul Dorel Căprar, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad.

  Program muzical irezistibil la Filarmonică

 

 

Categorie: arad
Tags: excluderi, maduta, membrii, mladin, PSD, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici