Poliţia analizează posibilitatea unui atac terorist pe Arena Manchester, din timpul unui concert, unde cel puţin 22 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 59 sunt rănite din cauza unei explozii, potrivit New York Times. Marea majoritate a celor prezenţi la show-ul cântăreţei americane Ariana Grande erau copii şi adolescenţi. Ambasada României în Marea Britanie a făcut demersuri pe lângă autorităţi pentru a afla dacă printre victime sunt şi români.
UPDATE 09.16 Bilanţul victimelor exploziei din Manchester a ajuns la 22 de morţi şi 59 de răniţi – poliţie
Poliţia din oraşul britanic Manchester a făcut public un nou bilanţ al victimelor exploziei, acesta ajungând la 22 de morţi şi 59 de răniţi, informează BBC News.
https://www.youtube.com/watch?v=adT6vaQRwtg
Ian Hopkins, şeful poliţiei din Manchester, a declarat că acesta este cel mai terifiant incident pe care forţele de ordine din oraşul britanic l-au avut de înfruntat până în prezent.
El a adăugat că peste 400 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi noaptea trecută la faţa locului.
Potrivit acestuia, incidentul este tratat precum un atac terorist, poliţia considerând că actul a fost întreprins de o singură persoană.
Atacatorul ar fi decedat în urma exploziei. El ar fi purtat asupra sa un dispozitiv explozibil pe care l-a detonat.
Poliţia investighează dacă acesta a acţionat de unul singur.
UPDATE ora 07.30: Un atacator sinucigaş ar putea fi responsabil pentru explozia de la Manchester Arena
Un atacator sinucigaş ar putea fi responsabil pentru incidentul în urma căruia cel puţin 19 persoane au decedat în oraşul britanic Manchester, informează poliţia din Marea Britanie, citată de The Independent.
Poliţia a efectuat explozii controlate asupra unui obiect suspect, relevând ulterior că era vorba însă de un bagaj inofensiv.
Atacul nu a fost revendicat, dar oficiali americani au comparat posibilul act terorist cu atacurile din sala de spectacole Bataclan din Paris din noiembrie 2015 ale militanţilor islamişti.
Doi oficiali americani anonimi au declarat agenţiei Reuters că dovezile iniţiale sugerează că un atacator sinucigaş este responsabil de atac.
”În absenţa unei dovezi mai evidente, alegerea locului, sincronizarea şi modul atacului sugerează că a fost vorba de terorism”, a afirmat unul dintre oficalii SUA pentru combaterea terorismului.
UPDATE ora 6.30: Poliţia din Manchester a declarat, marţi, că tratează explozia de la Manchester Arena ca pe un incident terorist până când va avea alte informaţii.
“În prezent, tratăm incidentul ca pe unul terorist până când vom avea alte date“, a anunţat un reprezentant al Poliţiei, adăugând că există o colaborare între Poliţie şi instituţiile care au atribuţii în domeniul combaterii terorismului.
Reprezentantul Poliţiei a precizat că explozia s-a soldat cu 19 morţi şi 50 de răniţi, care sunt trataţi la şase spitale din oraş.
Poliţia le-a cerut cetăţenilor să rămână vigilenţi.
UPDATE ora 6.28 MAE: Condoleanţe după explozia de la Manchester Arena; Demersuri privind naţionalitatea victimelor
Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii are în atenţie incidentul produs, luni seară, de la Manchester Arena, potrivit unui comunicat transmis de MAE, care precizează că misiunea diplomatică română face demersuri în vederea obţinerii datelor cu privire la naţionalitatea victimelor.
UPDATE ora 6.00: În momentul exploziei, pe stadion se aflau 21.000 de oameni, cei mai mulţi fiind copii şi adolescenţi. Premierul Theresa May a susţinut într-o declaraţie că autorităţile lucrează pentru a stabili cu exactitate toate detaliile incidentului care este tratat de poliţie ca un „atentat terorist îngrozitor”. „Toate gândurile noastre se îndreaptă acum spre victime şi familiile acestora”, a spus Theresa May.
Potrivit CCN, forţele de poliţie susţin că investigaţiile iau în calcul un posibil atactor sinucigaş, incidentul fiind tratat ca pe un posibil atac terorist.
Un bărbat surprins în imagini în zona Manchester Arena, care avea un rucsac, este posibilul terorist sinucigaş, potrivit CNN.
Poliţia declară că răniţii sunt trataţi la şase spitale şi anunţă numerele de urgenţă la care populaţia poate primi informaţii despre victime. De asemenea, poliţia pune la dispoziţie un număr de telefon la care oamenii pot raporta autorităţilor antiteroriste orice mişcare suspectă.
Surse americane, susţin că atacul este opera unui kamikaze.
La Londra s-a reunit cabinetul de securitate COBRA, fiind aşteptată o conferinţă de presă.
În urma unor zgomote puternice cei care asistau la un spectacol au ieşt în fugă de la eveniment generand busculate.
Manchester Arena este cea mai mare sala de spectacole, acoperita din Europa, având o capacitate de 21.000 de locuri.
Sursă: Mediafax