Expoziția “Comorile României” va fi vernisată, pe 28 ianuarie, la Muzeul Național al Chinei din Beijing

IMG 6509

Expoziția eveniment “Comorile României” va fi vernisată la Muzeul Național al Chinei din Beijing, pe data de 28 ianuarie, anunță Muzeul Național de Istorie a României într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Evenimentul constituie un proiect major în cadrul Programului de cooperare culturală dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze pe anii 2013 — 2016, semnat la București, pe 25 noiembrie 2013.

Ideea prezentării la Beijing a unei ample expoziții reunind unele dintre cele mai importante mărturii ale civilizațiilor care s-au succedat în spațiul geografic românesc, din Preistorie și până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, s-a născut încă în toamna anului 2012, odată cu semnarea Memorandumului dintre Art Exhibitions China și Muzeul Național de Istorie a României, privind organizarea expoziției “Comorile Chinei” la București, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, onoarea de a coordona pregătirile și de a organiza expoziția “Comorile României” a revenit Muzeului Național de Istorie a României și Muzeului Național de Artă al României, comisari generali ai proiectului fiind dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu — directorul general al MNIR și Ileana Ruxandra Theodorescu — director general al MNAR.

Expoziția “Comorile României” reprezintă primul eveniment de acest gen și de o asemenea anvergură, reunind piese reprezentative de arheologie preistorică, clasică și medievală, precum și de artă medievală românească, organizat în China în ultimii 66 de ani.

În cadrul expoziției sunt reunite piese care acoperă circa treizeci de milenii de evoluție umană și civilizație în spațiul românesc — din paleoliticul superior și până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. De asemenea, în expoziție sunt prezente obiecte de patrimoniu ce reflectă atât bogăția culturală a tuturor regiunilor istorice românești, cât și moștenirea culturală a minorităților etnice care viețuiesc, de multe secole, alături de români — maghiarii și germanii.

  MAMELE teroriştilor ISIS. Ce spun femeile ai căror copii au murit pentru SCOPURILE CRIMINALE ale STATULUI ISLAMIC

Conform comunicatului citat, expoziția “poate fi considerată și un răspuns de curtoazie la expoziția ‘Comorile Chinei’, realizată cu sprijinul generos al Guvernului Chinei și găzduită de Muzeul Național de Istorie a României în perioada 29 aprilie — 1 august 2013”.

“Ne dorim ca expoziția să constituie o ocazie prin care poporul chinez și vizitatorii străini care vor trece pragul Muzeului Național al Chinei din Beijing să cunoască și să înțeleagă mai bine uriașa și originala zestre culturală a românilor și strămoșilor lor, contribuind pe această cale la întărirea prieteniei tradiționale care unește cele două popoare”, se arată în comunicatul de presă.

La materializarea acestui eveniment de seamă al muzeografiei românești au participat și alte 29 de muzee, dintre cele mai importante din toată România.

Expoziția va rămâne deschisă la Beijing până la finalul lunii martie 2016, urmând a fi itinerată ulterior și la Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu.

 

 

Sursa: www.agerpres.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: china, expozitie, mandri aradeni, muzeu, popor, romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici