Expoziţie în faţa Primăriei Arad cu maşini de pompieri, pompe şi scări de intervenţii vechi de peste o sută de ani

parada pompieri primarie

Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad organizează, în perioada 2 – 17 septembrie, „Parada Formațiilor Civile de Pompieri”. Astfel, pe platoul din fața Primăriei Arad a prins deja contur o expoziție cuprinzând pompe manuale, motopompe, scări și mașini pentru intervenții în caz de incendii, multe dintre acestea având o vechime de peste 100 de ani, precum și o expoziție tematică sub coordonarea profesorului Horia Truță. De asemenea, în data de 17 septembrie, începând cu ora 10.00, se va desfășura o paradă a Formațiilor Civile de Pompieri din județul Arad, în costume de epocă și cu fanfara în frunte.

„Această acțiune vine să pună în valoare tradiția multiseculară a Formațiilor Civile de Pompieri din județul nostru, care se păstrează, iată, nealterată în foarte multe localități arădene: Lipova, Zăbrani, Nădlac, Zădăreni, Pecica, Șagu etc.” – ne-a declarat dr. Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Județean Arad.

La rândul său, col.(rz.) dr. Dan Dumitru Paicu – unul dintre cei mai valoroși specialiști în istoria și tradiția pompierilor voluntari din vestul țării – ne-a declarat că „vom profita de această acțiune pentru a premia Formațiile Civile de Pompieri care și-au conservat cel mai bine tehnica de luptă cu valoare istorică”.

Categorie: arad
Tags: expozitie, masini pompieri, pompe, primarie, stiri arad, vechi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici