În cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., sunt planificate noi lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în oraşul Ineu.
Lucrările se derulează în cadrul Contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi reţele de canalizare în Ineu, Pâncota şi Şiria şi constau în cuplarea reţelelor existente la conducta de apă realizată de curând, incluzând branşamentele aferente.
„Aceste lucrări se vor derula în mai multe etape, astfel că: vineri, 30 septembrie a.c., are loc cuplarea reţelei de apă de pe strada Cloşca cu cea de pe strada Calea Republicii, urmând să fie întreruptă furnizarea apei potabile în intervalul orar 08:00 – 15:00; marţi, 4 octombrie a.c., are loc cuplarea reţelei de pe strada Calea Republicii cu cea de pe strada Calea Aradului şi efectuarea branşamentului de apă la Spitalul Orăşenesc Ineu, urmând să fie întreruptă furnizarea de apă potabilă în intervalul orar 08:00 – 15:00.
La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor. Recomandăm acestora să nu folosească apa pentru consum şi uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pe perioada executării lucrărilor.
Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.
Pe această cale, dorim să vă mulţumim pentru înţelegere şi să ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”, se arată într-un comunicat.