În cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., sunt planificate lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în oraşul Ineu şi localitatea Mocrea.
„Lucrările se derulează în cadrul Contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi reţele de canalizare în Ineu, Pâncota şi Şiria şi constau în cuplarea reţelelor existente la conducta de apă realizată în cadrul proiectului POS „Mediu”.
Astfel, joi, 23 martie a.c., în intervalul orar 09:00 – 17:00, se întrerupe furnizarea apei potabile, fiind afectate Calea Republicii din Ineu şi localitatea Mocrea.
La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor. Recomandăm acestora să nu folosească apa pentru consum şi uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pe perioada executării lucrărilor.
Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare.
Pe această cale, dorim să vă mulţumim pentru înţelegere şi să ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”, se arată într-un comunicat.