FĂRĂ INVESTIŢII. Guvernul a eliminat Aradul din Master Planul General de Transport al României

autostrada

Aradul nu va beneficia în următoarea perioadă de nicio investiţie în dezvoltarea infrastructurii rutiere. Conform unui comunicat de presă al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Aradul nu se regăseşte pe harta investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii rutiere, până în 2030.

 

Redăm mai jos comunicatul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere în care se arată ce investiţii vor avea loc şi unde.

Prin adoptarea sa de către Guvernul României prin HG nr. 666/2016, Master Planul General de Transport al României este documentul strategic de referinţă care defineşte nevoile de finanţare simultan cu cele de dezvoltare teritorială a infrastructurii rutiere, având ca orizont de timp anul 2030.

 

Master Planul General de Transport al României în forma aprobată vizează două perioade de programare consecutive 2014 – 2020 și 2020 – 2030, principalul beneficiu fiind reprezentat de stabilirea unei strategii clare de dezvoltare a infrastructurii rutiere ca rezultat a unui proces de analiză, diagnoză şi prioritizare a proiectelor parte din rețeaua TEN-T.

 

Un prim obiectiv stabilit în sarcina Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere este acela de implementare a proiectelor prevăzute în MPGT în funcţie de programul de eşalonare a acestora.

 

În cadrul MPGT sunt prevăzute continuarea şi finalizarea următoarelor proiecte pe construcţia de autostrăzi până în anul 2022 (perioadă care corespunde actualului exerciţiu financiar 2014-2020):

 

Implementarea fazei a II-a a proiectelor fazate:

 

  1. a) proiecte de autostrăzi:

– Autostrada Lugoj – Deva (lot 2, 3, 4);

– Autostrada Sebeş – Turda (lot 1, 2, 3, 4).

 

  1. b) proiecte de modernizare/reabilitare drumuri naţionale:

– Reabilitare DN 76 – Deva – Oradea;

– Reabilitare DN 66 – Rovinari – Petroşani;

– Reabilitare DN 56 – Craiova – Calafat;

– Modernizare DN 5 – Bucureşti – Adunaţii Copăceni;

– Reabilitare DN 6 – Alexandria – Craiova;

– Modernizare DN 73 – Piteşti – Braşov;

– Lărgirea la patru benzi Centura Bucureşti Sud.

 

  1. c) proiecte de construcţie a variantelor de ocolire/ poduri şi pasaje, respectiv finalizarea fazei a II-a a acestora:

– Varianta de Ocolire Suceava;

– Varianta de Ocolire Braşov;

– Varianta de Ocolire Tg. Jiu;

– Varianta de Ocolire Carei;

– Varianta de Ocolire Caracal;

– Varianta de Ocolire Săcuieni;

– Pasaj Ciheiului;

– Pod pe DN 5 la Giurgiu;

 

– Modernizare Centura Bucureşti (A1 – DN 7 şi DN 2 – A2);

– Centura de sud a municipiului Bucureşti.

 

Ø  Demararea proiectelor noi:

Finanţarea proiectelor de autostrazi în execuţie:

– Autostrada Suplacu de Barcău – Borş;

– Autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Tg. Mureş.

 

Derularea fazei de pregătire şi de execuţie a proiectelor de construcţie autostrăzi/ drumuri expres noi:

– Autostrada Piteşti – Sibiu;

– Drum expres Ploieşti – Buzău;

– Drum expres Buzău – Focşani;

– Drum expres Focşani – Bacău;

– Drum expres Bacău – Paşcani;

– Drum expres Legatura A3 – Aeroport Henri Coandă;

– Autostrada Tg. Neamţ – Paşcani – Iaşi – Ungheni;

  4 copii morti la Timisoara intr-un incendiu care le-a cuprins casa. Cel mai mic avea doar 4 lun

– Autostrada Piteşti – Craiova şi Variantele de Ocolire  Slatina – Balş;

– Autostrada Comarnic – Braşov;

– Autostrada Sibiu – Braşov;

– Autostrada Nădăşelu – Suplacu de Barcău.

 

Derularea fazei de pregătire şi de execuţie a proiectelor de reabilitare drumuri naţionale (Eurotrans şi Transregio) noi:

 

Finanţarea proiectelor de construcţie variante de ocolire cuprinse în perioada 2014 – 2020:

– Varianta de Ocolire Ştei;

– Varianta de Ocolire Beiuş;

– Varianta de Ocolire Aleşd;

– Varianta de Ocolire  Tecuci;

– Varianta de Ocolire Bacău;

– Varianta de Ocolire Satu Mare;

– Varianta de Ocolire Tg. Mureş;

– Varianta de Ocolire Mihăileşti;

– Varianta de Ocolire Râmnicu Vâlcea;

– Varianta de Ocolire Timişoara;

– Varianta de Ocolire Giurgiu;

– Varianta de Ocolire Vaslui;

– Varianta de Ocolire Sf. Gheorghe;

– Varianta de Ocolire Bârlad;

– Varianta de Ocolire Zalău.

 

Derularea fazei de pregătire şi de execuţie a proiectelor de reabilitare/modernizare – proiecte noi:

– A1 – Titu – Bâldana – Târgovişte – Sinaia;

– Piteşti – Rm. Vâlcea – Racoviţă;

– Bucureşti – Giurgiu;

– Modernizarea infrastructurii rutiere privind siguranţa circulaţiei pe DN 1, în sate liniare şi puncte negre.

 

Derularea fazei de pregătire şi de execuţie a proiectelor de valorificare a potenţialului turistic – proiecte noi:

– Transfăgărăşan;

– Alternativa Techirghiol.

 

Derularea fazei de pregătire şi de execuţie a proiectelor de valorificare a zonei Deltei Dunării – proiecte noi:

– Drum expres Constanţa – Tulcea – Brăila (+Pod peste Dunăre): Faza I –  Pod peste Dunăre+reabilitare Ovidiu – Tulcea (109 km).

 

Ø  Pregătirea proiectelor de construcţie autostrăzi pentru perioada de programare 2020 – 2030:

– Autostrada Tg. Mureş – Ditrău – Tg. Neamţ;

– Autostrada Lugoj – Craiova;

– Autostrada Sibiu – Braşov.

 

“Acum, după aprobarea de către Guvern a Masterplanului General de Transport, acesta devine pentru noi lege şi, respectarea acestuia se va reflecta în implementarea tuturor proiectelor. Lucrul cel mai important este să finalizăm proiectele începute şi, mai ales, să pregătim foarte bine proiectele viitoare. Am avut mult de lucru la obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor, însă am reuşit să deblocăm proiecte importante. Aşa cum am mai spus, un proiect bine început este pe jumătate realizat. Ştiu că tema studiilor de fezabilitate este mult discutată dar, sunt câteva lucruri pe care trebuie neapărat să le clarificăm. Ca să fie bine făcut, un Studiu de Fezabilitate are nevoie în proporţie de 80 – 90 % de studii în teren, se fac sute de foraje, cercetări arheologice. Toate acestea se fac de către oameni bine pregătiţi. Un Studiu de Fezabilitate nu se face din birou. Un Studiu de Fezabilitate cercetează şi analizează, prospectează, şi în final dă soluţii. Proiectul porneşte de la Studiul de Fezabilitate, în urma căruia rezultă fezabilitatea investiţiei” a declarat Cătălin Homor, director general CNAIR SA.

Categorie: mandri.ro
Tags: exclus, importante, infrasctructura, mater plan, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici