Fără toalete pe autostrada vestului!

autostrada

Reprezentanţii DRDP Timişoara anunţă că începând din luna aprilie, toaletele din spaţiile de servicii de pe Autostrada A1 Timişoara – Lugoj, lotul 2, km 481+625, calea 1 şi calea 2, în apropiere de Recaş, vor fi închise, ca urmare a expirării contractului existent. Deşi procedura de licitaţie a fost realizată în timp util, iar contractul a fost atribuit, rezultatul procedurii a fost contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Sperăm ca procedura să se finalizeze cât mai curând.

Pe sectorul amintit al A1 Timişoara – Lugoj, sunt funcţionale spaţiile din parcarea de la km 471+856, în apropiere de Topolovăţu Mare, unde se va asigura curăţenia în regie proprie, de către DRDP Timişoara. Alte spaţii cu toalete sunt accesibile la km 446+890, în apropiere de localitatea Traian Vuia.

Pe întreg sectorul de autostradă Cunţa – Nădlac rămân deschise, de la 1 aprilie, următoarele spaţii de servicii:

–   Pianu – km 316+560

–   Traian Vuia – km 446+890

–   Topolovăţu Mare – km 471+856

–   Pecica – km 558+618

   Punctul de trecere a frontierei Nădlac II – km 583+888

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, rugăm participanţii la trafic să apeleze şi la spaţiile de servicii situate în apropierea nodurilor de circulaţie de pe autostradă: la Sebeş, Lancrăm – spre Alba Iulia, Orăştie – spre Cugir, Pecica – spre Arad.

 

Categorie: arad
Tags: autostrada, fara toalete, importante, licitatie, stiri arad, vest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici