Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, va fi audiat marţi în Comisia de control parlamentar al activităţii SRI, condusă de senatorul PSD Claudiu Manda. Coldea trebuia să vină în faţa comisiei în 6 martie, dar a invocat probleme de sănătate, iar audierea s-a amânat cu o săptămână.
Audierea acestuia va începe la ora 11.00.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni seară, la TVR, că este convins că Florian Coldea “nu va deşerta” în comisie secrete ale SRI. Întrebat de ce mai merge atunci Coldea la comisia SRI, Băsescu a răspuns: “Fiindcă a fost chemat”.
În cadrul comisiei au fost audiaţi până acum preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul şef al SRI, actual ambasador în Statele Unite, George Maior, urmând ca Florian Coldea şi Traian Băsescu să fie şi ei invitaţi în faţa comisiei.
“Atât în ceea ce-l priveşte pe domnul Tăriceanu, cât şi pe domnii Coldea, Maior şi Băsescu, sunt aspecte de lămurit, în ceea ce-i priveşte pe domnii Coldea şi Maior – perioada cât au condus SRI, funcţionarea SRI, chestiunile interne, inclusiv elemente punctuale în care invitaţii la Comisie au spus chestiunile acestea punctuale, discuţii avute, de intervenţii avute şi sigur că acest lucru ar trebui verifiat – dacă s-au întâmplat şi în ce context s-au întâmplat”, declara Claudiu Manda în luna februarie.
Preşedintele Comisiei de control al SRI declara la finalul luni octombrie 2017 că Florian Coldea este în prezent ofiţer în rezervă şi angajat cu contract civil la Academia Naţională de Informaţii, el precizând însă că nu este clar în acest moment dacă Florian Coldea a îndeplinit toate criteriile pentru a fi cadru didactic la respectiva instituţie de învăţământ.
De asemenea, USR a cerut săptămâna trecută, în cadrul Comisiei de control al activităţii SRI, ca preşedintele PSD, Liviu Dragnea, să fie audiat în 20 martie, dar cererea a fost respinsă, după ce reprezentanţii PSD-ALDE în comisie au votat împotrivă.
În replică, fostul preşedinte Traian Băsescu a spus că, dacă ceea ce poate mărturisi Liviu Dragnea despre întâlnirile, chefurile şi meciurile de tenis de la vilele SRI – la care a participat alături de Maior, Ponta, Coldea, Dîncu, Kovesi, Georgescu, Ghiţă şi alţi înalţi reprezentanţi din magistratură şi servicii secrete – nu prezintă interes pentru majoritatea PSD-ALDE din Comisia SRI, atunci nici el nu are motive să creadă că prezenţa lui la comisie ar fi necesară sau utilă scrie news.ro