Focar de hepatita A la Iaşi

iasi

35 de copii din localitatea ieşeană Zanea au făcut hepatită A, determinând DSP să declanşeze o anchetă epidemiologică, medicii din Spitalul de Boli Infecţioase cerând ajutorul poliţiei pentru a fi protejaţi de familiile violente care vor să îşi externeze copiii.

Cei 35 de copii care s-au îmbolnăvit cu hepatita A la copii au vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Minorii provin din localitatea Zanea, comuna Ciurea, scrie Mediafax.

„Sunt aduşi la spital în urma unei simptomatologii evidente. Problema este că aceşti copii sunt însoţiti de foarte mulţi aparţinători care nu sunt nici pacienţi, de multe ori nici persoane cu care să se poată comunica din punct de vedere medical foarte corect, scoţând copiii din spital, readucându-i şi practic neputând avea un control real şi un control epidemiologic al bolii, pentru că în perioda asta ei pot infecta orice alt copil care nu a făcut boala până acum”, a declarat într-o conferinţă de presă dr. Mihnea Hurmuzache, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Familiile copiilor creează însă probleme personalului medical din Spitalul de Boli Infecţioase care au cerut ajutorul poliţiei, plângându-se de agresiuni fizice.

„Vrem ca aceşti copii să se însănătoşească, dar în acelaşi timp ne dorim şi ca personalul nostru medical şi toţi cei care lucrăm în acest spital să fim respectaţi şi protejaţi, astfel încât să nu mai aibă loc incidente de natura a prejudicia inclusiv starea fizică a personalului medical. Nu o dată Am cerut ajutorul poliţei şi a firmei de pază. Personalul medical de pe secţia unde sunt internaţi acei copii ne-au făcut în scris o solicitare de protecţie permanentă în această zonă”, a explicat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

  Focare de trichineloză în toată ţara

Situaţia focarului de hepatită A de la Zanea a ajuns şi în atenţia prefectului Marian Grigoraş care a anunţat că a discutat şi cu directorul DSP Iaşi şi cu primarul comunei Ciurea.

“Ancheta epidemiologică, efectuată de DSP, în colaborare cu medicii de familie, a evidenţiat condiţii de igienă precare în toată comunitatea, acces dificil la aprovizionarea cu apă, lipsa grupurilor sanitare în marea majoritate a comunităţii şi depozitare neorganizată a deşeurilor menajere. DSP a recoltat probe de apă de fântâna din perimetrul focarului, cu rezultate necorespunzătoare la examenul chimic şi bacteriologic”, a spus prefectul Marian Grigoraş.

Primăria Ciurea a fost informată despre rezultatele necorespunzătoare la probele de apă, şi a recomandat interzicerea folosirii apei din aceste surse în scop potabil şi necesitatea susţinerii acţiunilor de curăţare şi dezinfecţie a fântanilor, precum şi a intensificării activităţilor din teritoriu pentru asigurarea evacuării deşeurilor menajere în condiţii corespunzătoare.

“Au fost distribuite până în prezent 70 de doze de vaccin antihepatită A pediatric, din care s-au administrat 64 de doze contacţilor catagrafiaţi de către medicii de familie. Cu ocazia deplasărilor repetate, efectuate de către personalul DSP, s-au distribuit materiale informative şi dezinfectant clorigen pentru latrine şi s-au făcut verificări privind condiţiile de igienă în unităţile de învăţământ”, a mai spus prefectul Marian Grigoraş.

sursa: www.realitatea.net

Categorie: mandri.ro
Tags: bolnavi, focar, hepatita a, iasi, infectie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici