Ford face 1.700 de angajări la uzina din Craiova în acest an. Uzina vrea să renunţe la modelul B-Max

ford

Ford a anunţat luni că numărul angajaţilor care lucrează la fabrica de la Craiova va creşte cu 1.700 de angajaţi în acest an, iar compania intenţionează să oprească producţia modelului B-MAX începând cu prima parte a lunii septembrie.

Compania a anunţat că peste 500 de noi angajaţi vor fi recrutaţi pentru a sprijini nevoile zonei de producţie vehicule.

“Aceştia se adaugă celor 976 de angajaţi deja anunţaţi în luna aprilie şi celor 200 de operatori suplimentari necesari pentru Productia de Motoare. În aceste condiţii, numărul de angajaţi care se alătură uzinei din Craiova în 2017 ajunge la aproape 1.700”, se arată într-un comunicat, potrivit News.ro.

Oprirea producţiei modelului B-MAX vine în contextul în care monovolumele sunt înlocuite treptat de SUV-uri şi Crossovere.

“În acest context se încadrează SUV-ul de succes de clasă mică EcoSport, care va fi construit pentru clienţii din Europa la uzina Ford din Craiova începând cu toamna acestui an. Investiţia pentru productia noului EcoSport se ridică la aproape 200 de milioane de euro”, se arată în comunicat.

Anunţul care priveşte cele peste 500 de locuri de muncă adiţionale vine în contextul în care Ford a lansat în luna aprilie o campanie de recrutare pentru 976 de operatori de bază şi calificaţi care vor sprijini producţia noului EcoSport. În plus, compania a demarat şi procesul de recrutare pentru angajarea a 200 de operatori dedicaţi producţiei de motoare la uzina din Craiova.

Din momentul preluării uzinei din Craiova, în 2008, Ford a investit peste un miliard de euro în facilităţile de producţie din România. În acest moment, numărul de angajaţi de la Craiova – atât în zona de producţie vehicule, cât şi în cea de producţie motoare – este de 2860 de persoane.

  Coşul minim gândit de Guvern, boală curată! Ce spun nutriţioniştii despre alimentele din „Coş“

 

Categorie: mandri.ro
Tags: angajari, ford, ford craiova, importante, motoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici