Patronul firmei Hexi Pharma Dan Condrea a murit, duminică seara, în urma unui grav accident de maşină pe un drum din judeţul Ilfov. Potrivit unor surse, Dan Condrea fusese invitat, luni dimineaţă, la Parchetul ICCJ pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile formulate de procurori împotriva sa.
Dan Condrea divorțase de soția lui Laura, cu care fusese împreună vreme de 19 ani, din Facultatea de Medicină din 1994 și pînă în 2009.
În acest week-end, fata de 10 ani rămăsese la soția lui. După-amiază, perioada de vizită la mamă se încheia și soția și fata îl așteptau ca să vină să ia copilul.
“Condrea n-a apărut și chiar ne întrebam ce se întîmplă”, a mărturisit fosta soție unor prieteni. “La un moment dat, la ușă a apărut șoferul lui de la firmă, un tip ciudat care lucrase înainte într-o instituție de forță”, a povestit fosta soție amicilor.
“Noi ne uitam la desene animate, nu știam ce s-a întîmplat. Șoferul nu ne-a spus, mai bine, că a protejat-o pe fetiță”, a încheiat fosta soție , potrivitgsp.ro.
Întrebată de prieteni dacă Dan Condrea era depresiv, Laura, care a avut multe conflicte cu el, depunînd plîngeri a răspuns: “Nu era genul care să se omoare, ci genul care te omora el pe tine. Dacă e sinucidere, l-au împins să facă asta!“.
Dan Condrea era un șofer experimentat, “mergea tare și bine, făcea și karting”, a mărturisit un angajat al Hexi Pharma.
Procurorul General al României: Dosarul privind accidentul lui Dan Condrea va fi preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dosarul privind accidentul patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, în urma căruia omul de afaceri a decedat, va fi preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat pentru Mediafax Procurorul General al României, Augustin Lazăr. Există doi martori ai accidentului lui Dan Condrea, unul dintre ei fiind audiat de poliţişti.
sursa: www.romaniatv.net;