La Biserica Ortodoxă din comuna arădeană Săvârşin a avut loc, astăzi, un parastas special în memoria Regelui Mihai I.
Este biserica unde fostul suveran obişnuia să meargă la slujbele de peste an, atunci când se afla la castelul. În general mergea în perioada sărbătorilor de iarnă. La slujbă au partiicpat oficialităţi şi locuitori ai comunei, nici un membru al Familie Regale nu a fost prezent. Printre cei prezenți au fost și angajații familiei regale de la castelul Săvârșin.
Slujba a fost oficiată decătre preotul paroh din comuna Săvârșin Călin Mădăluţă. „Pentru că Regele Mihai I este considerat un om al locului, parastasul a fost ridicat de către primăria comunei Săvârşin şi comunitatea locală la împlinirea celor 40 de zile de la moartea regelui. Organizatorii au pregătit circa 200 de pachete cu colaci şi colivă”, a declarat primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean.
Regele Mihai a murit pe data de 5 decemebrie 2017.