Fratele lui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul de trafic de influență. Marian Căpățână a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Instanța a dispus și confiscarea sumei de 265.000 de euro de la cei doi. Sentința este definitivă.
Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna ianuarie a acestui an, la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de influenţă, însă decizia de atunci nu a fost definitivă. Sentința a fost atacată, iar azi magistrații Curții de Apel Constanța au menținut sentința din prima instanță.
Fratele fostului președinte a fost acuzat că a primit 250.000 de euro de la familia lui Bercea Mondial pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care acesta era judecat pentru tentativă de omor.
Sursa:stiripesurse