Fumătorii au învins: Legea va fi schimbată. Când va intra în vigoare?

fumatori

Senatorii din Comisia juridică au făcut un prim pas pentru oferirea unor condiţii mai bune pentru fumători, fiind de acord cu serie de amendamente potrivit cărora spaţiile închise unde nu se poate fuma sunt doar cele cu pereţi de jur împrejur, în schimb se va putea fuma în camere special amenajate.

Amendamentele au fost citite în Comisia juridică de senatorul PNL Steliana Miron, care a semnat în calitate de iniţiator alături de deputaţii Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase modificarea legii.

Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului unde se poate fuma, astfel potrivit articolului 2, spaţiul public închis este definit ca orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă.

Ei dau o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă, care este: ”spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care este încadrat de pereţi, de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă”, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare.

Un alt amendament depus la proiectul de lege prevede eliminarea limitării doar la zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale a fumatului.

Potrivit modificărilor dorite, fumatul va fi permis în camere special amenajate, cu respectarea următoarelor condiţii – să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.

  Noua lege a salarizării blochează sporurile şi indemnizaţiile. Vezi ce modificări i se aduc

Amendamentele au primit susţinerea tuturor senatorilor prezenţi la şedinţa comisiei juridice.

„Mi-au semnalat, m-au bombardat cu mail-uri, restrângerea în totalitate a posibilităţii fumătorilor de a fuma. (…) Suntem oamenii extremelor – sau e alb sau e negru. Să recunoaştem că e gri. Legea trebuie să izvorască din viaţa cu zi cu zi. Definirea spaţiului public, astăzi, legea prevede că dacă are doi pereţi şi un acpoperiş, terasă pe malul mării, acolo nu se poate fuma. Cred că e cam mult”, a spus preşedintele Comisiei juridice, liberalul Cătălin Boboc.

La rândul ei, iniţiatoarea amendamentelor, Steliana Miron, a oferit şi un motiv hazliu pentru aprobarea amendamentelor. „Am primit petiţii de la patronii de cluburi din centrul vechi în care se plângeau că sunt clienţi care nu îşi mai achită notele de plată, fiindcă spun că ies la fumat şi nu mai vin”, a spus Miron.

În apărarea fumătorilor a sărit şi un senator nefumător, Cristian Bodea. „Mi s-a spus că dacă nu sunt fumător, nu am autoritate în domeniu. Nu sunt de acord cu această lege tâmpită. Nu sunt de acord să interzicem. Dacă vrem să ne sinucidem cu ţigările, ne sinucidem. Dacă îmi convine, stau lângă un fumător, dacă nu, plec. Eu aş considera potrivit, dacă unii sunt deragnjaţi că se fumează într-o cameră, să se decidă localurile pentru fumat şi cele pentru nefumători. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi că modificăm legea. După corupţi au apărut fumătorii. E ca o anatemă”, a spus Bodea.

Comisiile de Sănătate şi Economică din Senat vor redacta un raport pe marginea unui proiect de lege care transpune o directivă europeană în legislaţia românească. Senatul este primă cameră sesizată.

sursa: gândul.info

Categorie: mandri.ro
Tags: fumatori, lege, parlamentari, Spatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici