Gabriel Oprea a plagiat – decizie oficială. Fostul vicepremier anunță că va contesta decizia, inclusiv în justiție

gabriel oprea 18057400

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit, luni, cu unanimitate de voturi, ca Gabriel Oprea a plagiat in lucrarea de doctorat sustinuta in anul 2000, la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti si a propus retragerea titlului de doctor acordat fostului vicepremier, potrivit News.ro. Gabriel Oprea poate contesta decizia in termen de 14 zile.

 

“Voi utiliza toate mijloacele legale pe care le am la dispoziție ca cetatean. Prin urmare, voi contesta decizia CNATDCU și, dacă decizia va rămâne aceeași, voi cere Justiției să facă lumină și sunt convins că instanța îmi va da dreptate”, scrie Oprea in mesaj.

Martea trecuta, Comisia de stiinte juridice a CNATDCU a stabilit, cu sase voturi din sapte, ca fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a plagiat in lucrarea de doctorat sustinuta in anul 2000, la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti.

Comisia de Stiinte judice si-a insusit astfel, cu majoritate de voturi, raportul primit de la Comisia de lucru din Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a sustinut atunci ca, deocamdata, singura informatie valida si oficiala este hotararea din 2015 a Consiliului National de Etica, in care scrie “negru pe alb” ca “suspiciunile de plagiat nu se confirma” in lucrarea sa de doctorat.

 

“Aflu din presa ca o comisie din CNATDCU ar fi stabilit ca lucrarea de doctorat pe care am sustinut-o in 2000 ar fi plagiat. Nu am mai multe informatii decat cele date ‘pe surse’ de anumiti jurnalisti. Prin urmare, nu am ce comentarii sa fac in cazul acestui zvon. Deocamdata, singura informatie valida si oficiala este hotararea din 2015 a Consiliului National de Etica, in care scrie negru pe alb ca ‘suspiciunile de plagiat nu se confirma.”, a scris Gabriel Oprea pe pagina sa de Facebook.

 

Comisia de lucru care a analizat sesizarea in cazul plagiatului lui Gabriel Oprea a constatat ca teza de doctorat a fostului vicepremier si ministru al Internelor nu respecta standardele de etica ale cercetarii stiintifice.

Raportul Comisiei de lucru a fost trimisa Comisiei de stiinte juridice a CNATDCU, care si l-a insusit si a propus retragerea titlului de doctor acordat lui Gabriel Oprea.

 

Ulterior, propunerea Comisiei de stiinte juridice va fi votata in Consiliu General al CNATDCU. Daca verdictul final al CNATDCU va fi de plagiat, Gabriel Oprea va putea contesta rezultatul in 14 zile de la decizie.

In 30 iunie, CNATDCU a stabilit ca Victor Ponta a plagiat in lucrarea de doctorat si a dispus retragerea titlului de doctor acordat fostului premier.

  Clujul depaseste Bucurestiul in topul celor mai atractive orase romanesti

Victor Ponta a contestat decizia in 15 iulie, fostul premier spunand ca decizia de plagiat data de CNATDCU este una ‘pur politica a noului ministru al Educatiei, Mircea Dumitru’, pentru a ocupa pentru cateva luni fotoliul de la Ministerul Educatiei.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea si-a sustinut teza de doctorat – intitulata “Plangerea prealabila – perspectiva istorica”, in anul 2000, la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, avandu-l coordonator pe Ion Neagu, fost senator PSD.

Acuzatiile de plagiat privid teza de doctorat a lui Gabriel Oprea au fost lansate in iulie anul trecut, cand jurnalista Emilia Sercan a scris ca intreaga lucrare a acestuia nu continea niciun citat cu ghilimele, avand paragrafe si pagini intregi copiate dintr-o lucrare similara a coordonatorului sau, Ion Neagu, si, de asemenea, dintr-o lucrare a lui Constantin Turai. In investigatia jurnalistei Emilia Sercan se arata ca si istoricul Nicolae Iorga este preluat in citate ample fara sa fie citat.

 

Consiliul National de Etica a decis, in iulie 2015, ca suspiciunea de plagiat in cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea nu poate fi confirmata.

In septembrie, Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, a dat un verdict transant dupa ce a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, spunand ca, in mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind “copiate integral”.

Astfel, el a contrazis, in nume personal, concluzia Consiliului National de Etica din Ministerul Educatiei – singurul organism abilitat la nivel national pentru solutionarea acestor sesizari.

Titlul de doctor obtinut de Gabriel Oprea coincide cu inaintarea acestuia in cariera politica. Din 2001, Oprea a ocupat mai multe functii in care a fost numit de catre premierul de atunci Adrian Nastase, In paralel, Oprea a devenit profesor si indrumator de doctorate la Academia Nationala de Informatii “Mihai Viteazul” (a SRI).

Din iulie anul trecut, mai multi dintre doctoranzii lui Gabriel Oprea, cu lucrari pentru care deja se eliberase titlul de doctor, au fost acuzati de plagiat. O parte dintre ei au cerut sa li se retraga titlul de doctor, obtinut sub coordonarea lui Gabriel Oprea si la Scoala doctorala a Academiei SRI. Intre acestia, se afla oameni politici, precum Radu Stroe, Mihai Stanisoara, Romeo Raicu, dar si nepoata lui Oprea, avocata Loredana Radu, si fosta secretara a acestuia, Adela Popescu.

Dupa izbucnirea acestui scandal, Gabriel Oprea nu a mai coordonat lucrari de doctorat la Academia Nationala de Informatii “Mihai Viteazul”.

 

 

Sursa:hotnews

Categorie: mandri.ro
Tags: gabriel, lucrare, oprea, plagiat, scandal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici