În şedinţa de Consiliul Local Municipal de săptămâna viitoare, aleşii locali vor vota studiul de oportunitate privind achiziţionarea unui număr de 28 tramvaie noi şi modernizarea 20 de garnituri din actualul parc circulant al Companiei de Transport Public Arad . Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 57 milioane de euro şi va fi acoperită parţial din bugetul local, iar diferenţa din fonduri europene structurale prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
În timp ce pentru achiziţionarea unui vagon nou, cu dublă articulaţie municipalitatea va plăti 2.200.000 Euro, unul de capacitate medie va costa 1.700.000 de Euro. Intenţia administraţiei locale este de a cumpăra 10 vagoane de capacitate mare şi 18 de capacitate medie. În schimb, pentru modernizarea garniturilor existente de tip GT-8 se va plăti 223.000 Euro, iar pentru cele de tip GT-6, 308.000 Euro.
Durata de realizare a investiţieieste de 48 de luni.
“După ce vom aproba acest studiu de oportunitate, vom declanşa procedura de licitaţie. În urma acestei investiţii Aradul va fi printre primele oraşe din ţară care va avea o flotă de transport public cu tramvaiul modernă şi reabilitată.” A declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.