Georgiana Teohari Vidican donează cărți bibliotecii arădene

georgi

Pianista Georgiana Teohari Vidican, stabilită de o vreme în SUA,  a donat, zilele trecute, un număr de 30 de cărți în limba engleză Bibliotecii Județene ”Alexandru D. Xenopol”.De ce a făcut Georgiana acest gest?

Pentru că arădeanca  e îndrăgostită nu numai de muzica clasică, dar și de copii, ci  și de orașul ei natal.

 

Georgiana Teohari –Vidican s-a născut la Arad, a studiat în oraşul natal, la Timişoara şi la Mannheim. A debutat ca solistă la vârsta de 8 ani, acompaniată de Orchestra Filarmonicii din Arad şi a câştigat o sumedenie de concursuri, atât în ţară cât şi peste hotare.

Performanţele ei scenice au fost apreciate de maestrul Iosif Sava, precum si de maestrul Nicolae Boboc.

De-a lungul carierei a concertat atât în Europa (Ungaria, Germania, Italia, Franţa, Elveţia si Cehia), cât şi în Statele Unite ale Americii (New York şi Los Angeles). O componentă importantă a carierei sale este cea didactică.

Cărțile donate își vor găsi locul la Ludoteca bibliotecii.

Categorie: arad
Tags: donatie carti, georgiana teohari vidican, pianista, sua, Xenopol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici