Gică Hagi şi-a anunţat intenția de a pleca din România într-o conferinţă de presă spunând: “Bye, bye, gata! V-aţi atins obiectivul, m-aţi pierdut definitiv”.
Între “mi-e ruşine că m-am întors” şi “cel mai mare lucru din viaţa mea e că am investit în copii”, Gică Hagi și-a anunțat supărarea vineri seară, la finalul meciului Viitorul – Astra Giurgiu 1-1. El a deplâns situaţia fotbalului românesc, apoi le-a dezvăluit jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă că e gata să plece din România!
Plecând de la starea precară a fotbalului românesc Hagi a ajuns, în cele din urmă, să-și anunțe plecarea dintr-un fotbal falimentar.
Vineri seară, Hagi nu s-a mai ferit de cuvinte, şi-a exprimat opinia sinceră despre motivele care-l fac să se gândească la plecare: “ (…)Toată lumea se dezvoltă şi noi rămânem pe loc! Cu echipe tăiate, cu puncte reduse. Jucătorii joacă, fac puncte, apoi află că li s-au scăzut 20 de puncte. Vine Petrescu şi vă spune, vin şi eu şi vă spun… Mi-e ruşine că m-am întors acasă.
Astăzi seară vă transmit un mesaj foarte clar: ne vom vedea în timp şi vom vedea ce se alege! Dar pe mine să nu mai contaţi, m-aţi pierdut definitiv! Uitaţi-vă ce vă zic aici. Sunt implicat aici(n. red – la Viitorul), dar m-aţi pierdut ca mare sportiv care a făcut ceva pentru ţara asta. Unii se bucură, să fie sănătoşi. Voi sta şi mă voi uita la voi, să vedem unde duceţi România. Dar s-o duceţi sus, vă rog frumos. Dar nu mă mai chemaţi! Chemaţi-i pe alţii, eu mi-am făcut treaba faţă de fotbalul românesc. Şi cât am jucat, şi după ce m-am lăsat, pentru că am furnizat jucători. Acum cinci ani v-am spus că o să am 11 jucători în echipa naţională. În 2021, 2022, chiar dacă vor unii s-o blocheze, echipa naţională va fi alimentată de mine. Am investit energie, neuroni, am cheltuit orice pentru formare, pentru viitor.
Ăsta e singurul gând al meu, să plec. De ieri, sunt convins, voi pleca. Nu ştiu când, dar o voi face cât mai repede. Asta e, poate unii se bucură, le urez succes şi voi fi primul care voi spune când vor reuşi. Sunt interese meschine şi politică multă, din păcate! Şi nu există fotbal. Pentru mine e terminat, să nu mă mai chemaţi că nu o să vin.
Dintre toţi din România, sunt primul care sprijină, primul care a băgat milioane de euro în tineri. În tineri, nu în bătrâni! În adâncul meu sunt convins că am făcut cel mai mare lucru al vieţii mele când am investit în copii. Chit că nu mai am un leu, cum zic unii, că sunt falimentar…Cum să fiu falimentar când am 300 de copii? Mai e cineva în România cu 300 de copii? Eu am doi copii legitimi şi alţi 300 care sunt ai mei. Depind de mine, le dau de toate, ţin 66 de copii cu casă, masă, şcoală, tot. Un milion de euro pe an dau!
De ieri, primul gând care mi s-a pus e că vreau să plec din ţară, cu toate că am o obligaţie aici. Voi pleca, cu siguranţă! (…) Pot să vorbesc şi o oră, că am ce povesti, domnule. Eu am vrut la fotbal, am fost la fotbal şi am de povestit. Am 43 de ani de fotbal, vă daţi seama cât am de povestit?
Nu e loc acasă pentru mine, aţi mai pierdut o persoană, un om care a plecat şi nu s-a mai întors. Dar poate că aşa e în România. Mergeţi în continuare pe drumul ăsta, că faceţi bine. Aţi scris că m-am revoltat! Păi, eu m-am revoltat? Nu, mi-am spus doar opinia. Hagi şi-a spus opinia, atât! (…) M-aţi făcut să am o zi pe care n-o voi uita niciodată. Ţineţi minte lucrul ăsta. Uitaţi de Generaţia de Aur, e generaţia de placă. Fier forjat, după unii! A ruginit, e expirată deja scrie romanialibera.ro
Faceţi-mă iar analfabet, că sunteţi în stare! Dar eu sunt făcut din muncă. Nu toţi! Unii, băieţi deştepţi se cheamă în România, nici nu ştiu care sunt, dar aşa am auzit… Sunt faraoni, trăiesc bine, dar nu muncesc. Li se pune totul pe masă, în timp ce Hagi e făcut din muncă. Aşa a fost soarta mea, mi-o accept, mă duc cu ea. Am greşit, şi eu am greşit, îmi asum şi o voi face întotdeauna, dar cred că am făcut foarte multe lucruri bune în toată istoria mea.”, a declarat vineri seara Gică Hagi.