Gimnastele de la Palatul Copiilor s-au calificat la Cupa Europeană din Slovacia. Echipa de gimnastică aerobică Gymteam a câștigat recent patru locuri I, un loc II și premiul special din partea MLTSZ, la Concursul Național de Gimnastică Aerobică „Cupa Baraoltului” din județul Covasna. Rezultatul le-a adus sportivelor calificarea la competiția europeană ce se va desfășura în perioada 1-3 iulie în Leva, Slovacia. “Cu acest concurs a început perioada competițională pentru sportivele de la Palat, următoarea competiție fiind la Chișineu-Criș, în 7 Mai. Fetele muncesc din greu pentru a obține cât mai multe premii și locuri fruntașe în competițiile care urmează”, a spus prof. Elza Fărcuţa, profesor coordonator Cercul Gimnastică aerobică. Gimnastele de la Palat au concurat la clasele V-VI, VII-VIII si IX-XII, la categoriile trio, grup și dance aerobic, la competiție participând numeroase echipe din țară și din Ungaria.