Chiar dacă a contribuit din plin la rezultatele pozitive din returul play-offului, lui Marius Curtuiuș i-a lipsit puțin golul în ultima lună de zile. Precedenta reușită a valorosului atacant până la meciul de poveste de sâmbăta trecută, cu Dunărea Călărași, venise la Baia Mare.
Acum trei zile, utistul a făcut – practic – golul lui Man, iar apoi a găsit colțul lung al porții lui Lungu cu a patra lovitură câștigătoare de cap din această primăvară.„Sigur că meseria atacantului e să marcheze, dar atâta timp cât echipa a mers bine și a ajuns până aici… Eu am încercat mereu să-mi ajut cât mai mult echipa, fie că au fost goluri, pase, spații pentru ceilalți colegi, travaliu. Bucuria e mereu aceeași când câștigăm, fie că marchez, fie că nu. La fel de adevărat este că reușitele personale îți dau puțină încredere în tine, dar consider că atât eu, cât și colegii mei, o aveam deja la ce sezon am făcut. Nu mai departe cu Călărașiul nimeni nu ne mai dădea nicio șansă după meciul tur, dar am demonstrat că declarațiile optimiste ale lui Strătilă aveau acoperire. Nimeni nu se aștepta să ajungem până aici și ni văd de ce ne-am opri acum”, spune cel mai bun marcator stagional al „alb-roșiilor” cu 15 reușite.
Se spune despre FC Voluntari că nu excelează pe faza defensivă, în special în zona fundașilor centrali. Așa că, ar fi o pâine bună de mâncat pentru Curtuiuș mâine seară. „I-am urmărit în câteva meciuri și nu sunt de speriat. Baia Mare i-a și bătut în Cupă, nu văd de ce nu i-am putea învinge și noi. Sunt, până la urmă, echipa de pe locul 12 în Liga 1, nu au ajuns degeaba la acest baraj, trebuie să avem încredere în posibilitățile noastre. Mergem să dăm gol sau goluri. Oricum, jocul decisiv se joacă la Arad”, a adăugat „vârful” arădenilor.
După cele trăite sâmbăta trecută, Marius Curtuiuș e convins că suporterii UTA-ei pot fi determinanți în stabilirea câștigătoarei din barajul cu Voluntariul. „Personal, am fost impresionat încă de la vestiare. Noi încă nici nu am apucat să ne schimbăm pentru a intra la încălzire și zeci de suporteri intrau deja pe stadion. La 17,20 tribunele erau aproape pline. Apoi, atmosfera făcută în timpul meciului și la cum ne-au ajutat fanii și în momentele grele, m-a făcut să realizez că ne aflăm în fața unei mari oportunități. Îmi închipui ce va fi duminică la Arad și asta ne dă mai multă putere pentru meciul de mâine”, a mai precizat bistrițeanul, care, mâine, se va reîntâlni cu unul dintre foștii colegi de la FC Olt. „Căpățână e un fotbalist tânăr, cu destule calități, foarte periculos când îi dai spații. Joacă în special pe benzi, e destul de rapid, dar avem jucători care-l pot anihila”, a încheiat fotbalistul originar din Bistrița.