Grecia a pus capăt declinului preţurilor înregistrat în aproape trei ani de criză economică şi politică. Țara a revenit în decembrie la inflaţie pozitivă, de 0,4%, potrivit datelor Autorităţii elene pentru Statistică, calculate conform standardelor europene, relatează Bloomberg.
În noiembrie 2015, preţurile de consum din Grecia au scăzut cu 0,1%.
„Creşterea se datorează aproape exclusiv majorării taxelor indirecte, care au urcat de la 13% la 23% pentru multe produse de bază”, a declarat Ilias Lekkos, economist şef la Piraeus Bank în Atena.
Inflaţia din Grecia a depăşit în acest fel media zonei euro, unde preţurile de consum au avansat în decembrie 2015 cu un ritm anual de 0,2%.
Cele mai mari majorări ale preţurilor au fost făcute asupra alimentelor şi băuturilor ne-alcoolice, cu 2,7%, şi al tarifelor hotelurilor, cafenelelor şi restaurantelor, cu 2,5%.
Costurilor suportate de gospodării au reprezentat principalul efect deflaționist, între care cel al agentului termic, care a scăzut cu 3,8%.
Sursa: www.b1.ro