Angajaţii Primăriei Oraşului Pecica au fost în cursul zilei de luni, timp de trei ore, în grevă japoneză. Chiar dacă nu au întrerupt lucrul cu publicul, funcţionarii au purtat banderole albe.
Protestul a avut loc între orele 11:00 – 14:00 şi s-a desfăşurat cu susţinerea conducerii administraţiei locale, deoarece funcţionarii pecicani s-au alăturat în acest fel colegilor lor din întregul judeţ.
Funcţionarii publici de la mai multe primării din judeţul Arad şi cei de la Consiliului Judeţean sunt nemulţumiţi de nivelul salariilor din administraţia locală şi doresc să tragă un semn de alarmă.
Mulţi dintre funcţionari sunt angajaţi cu salariul minim pe economie şi există discrepanţe mari între remuneraţia lor şi a celor din aparatul central.
Dacă acţiunea lor nu va avea rezultate, vor urma alte acţiuni de protest, mai radicale.